Acasă Eveniment Unii şoferi de pe autobuzele şi troleibuzele RATT încalcă regulile de circulaţie

Unii şoferi de pe autobuzele şi troleibuzele RATT încalcă regulile de circulaţie

DISTRIBUIȚI

Bazându-se pe faptul că au prioritate
Zeci de accidente sunt evitate, în fiecare zi, la Timişoara, cu o ploaie de înjurături şi într-un cor de claxoane. Zeci de şoferi se văd nevoiţi să calce brusc pedala de frână şi să acorde prioritate, în faţa tupeului fără margini al şoferilor RATT. Chiar dacă poliţia rutieră i-a amendat în mai multe rânduri, pentru că fie nu s-au asigurat, fie au depăşit viteza legală, şoferii RATT care ies din staţii nu se uită aproape niciodată în oglindă.

Ping-pong cu codul rutier…
De-a lungul timpului, la Timişoara, şoferii RATT implicaţi în accidente rutiere au fost scoşi de foarte puţine ori vinovaţi. De obicei, în astfel de accidente se invocă principiul priorităţii. „Conform codului rutier, când şoferii semnalizează că vor să iasă dintr-o staţie, au prioritate. RATT a înregistrat, de-a lungul timpului, extrem de puţine accidente în care vinovaţi să fie şoferii sau vatmanii regiei. Traficul haotic din Timişoara îi deranjează pe toţi, să nu uităm că şi aceşti şoferi fac parte din acest trafic infernal”, spune Cosmin Bradu, purtătorul de cuvânt al RATT. Poliţia Rutieră susţine că prioritatea şoferilor RATT are limite bine stabilite, chiar şi atunci când este vorba de ieşirea dintr-o staţie. „Chiar dacă au prioritate, şoferii mijloacelor de transport în comun  nu pot să iasă din staţii fără să se asigure. Au existat mai multe cazuri în care şoferii şi vatmanii RATT au fost amendaţi sau chiar li s-au suspendat permisele, fie pentru că au depăşit viteza legală, fie fiindcă au încălcat alte reguli de circulaţie, inclusiv să nu se asigure la ieşirile din staţie. Pentru şoferii RATT nu există alte legi de circulaţie”, spune Florin Bolbos, şeful Poliţiei Rutiere Timiş. Dacă sunt prinşi că nu se asigură la ieşirile din staţie şi comit accidente, şoferii mijloacelor de transport în comun primesc între 6 şi 8 puncte de penalizare şi se pot alege cu suspendarea carnetului de conducere pe 60 de zile. Dacă produc doar nervi în trafic, nu şi accidente, greşelile flagrante ale şoferilor de autobuze pot fi dovedite mult mai greu. Oricum, ei riscă să scoată din buzunare între 300 şi 360 de lei.

Comentarii

comentarii