Acasă Actualitate Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a atras milioane de euro

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a atras milioane de euro

844
DISTRIBUIȚI

12 milioane de euro, bani atrași de  universitatea de stat din Arad vor fi investiți pentru dezvoltarea cercetării și reabilitarea  a două clădiri ale universității. Banii  au fost câștigați în urma selecției a două  proiecte depuse pe fonduri europene de către echipe colective din universitate.

Prima investiție de 27 de milioane de lei (aproximativ 5.6 milioane euro)  constă în reabilitarea şi modernizarea clădirii vechi de pe strada Paul Chinezu (fosta Școala Generală nr.2) şi adăugarea unei construcţii noi. Această soluţie, unică în România, a câştigat deja locul III în anul 2018, la Anuala de arhitectură Nord-Vest. La finalizarea investiției, clădirea va avea o nouă suprafaţă utilă de aproximativ 3.200 mp care se concretizează în patru săli de curs, 10 săli de seminar, un centru de cercetare, un laborator de informatică, două săli de lectură (între 100 şi 150 de locuri) şi cabinete pentru profesori, parcare şi spaţii administrative.

Cel de al doilea proiect, dedicat cercetării, în valoarea de aproximativ 6 milioane de euro, are ca obiectiv  realizarea unui centru de cercetare în domeniul eco-bioeconomiei sustenabile care se va afla în clădirea universității din Vladimirescu. Activitățile proiectului se concentrează pe dotarea cu aparatură specifică de laborator, ceea ce va permite consolidarea cercetării și inovării în domeniul prioritar „Bioeconomie” prin propunerea de alternative economice privind realizarea de produse regenerabile, tehnologii „eco-friendly” și nu în ultimul rând studierea influențelor climatice asupra ecosistemelor.

„Atribuirea acestor proiecte reprezintă un câștig pentru universitatea noastră și pentru orașul Arad. Dezvoltarea unui centru de cercetare în domeniul bioeconomiei va avea cu siguranță un impact benefic nu doar asupra procesului de învățământ din cadrul UAV, asupra activității de cercetare, ci și asupra economiei locale. Ceea ce ne propunem la nivelul managementului universității este ca UAV să devină un furnizor de expertiză pentru comunitatea locală și regională, un pol al cercetării universitare. În ceea ce privește proiectul de investiții pentru clădirea de pe strada Paul Chinezu, consider că este un mare câștig pentru sistemul de învățământ arădean. Prin acest proiect vom reda școlii arădene o clădire în care au învățat foarte mulți copiii, o clădire care va deveni unul din cele mai moderne spații de învățământ în care studenții vor putea învăța la cele mai înalte standarde de calitate”, a declarat rectorul UAV, prof. univ. dr. Ramona Lile.

Un alt obiectiv pentru care se fac deja demersuri pentru finanțare este clădirea universității de pe Bulevardul Revoluției nr.72 (fostul sediu al BNR) a cărei consolidare și reabilitare este estimată de specialiștii în reabilitarea clădirilor de patrimoniu la aproximativ 12 milioane de euro. „Această clădire emblematică a Aradului, Palatul Băncii Naționale, va fi cea mai reprezentativă clădire pentru mediul academic arădean, un edificiu pe care vrem să îl redăm orașului, un simbol al învățământului superior de stat arădean”, a declarat rectorul UAV, prof. univ. dr. Ramona Lile.

Comentarii

comentarii