Acasă Actualitate Universitatea de Vest din Timișoara lansează proiectul „INSPIRE JOB” – o oportunitate...

Universitatea de Vest din Timișoara lansează proiectul „INSPIRE JOB” – o oportunitate pentru studenți de a-și dezvolta competențele profesionale prin stagii de practică și internshipuri relevante

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) implementează, în perioada noiembrie 2024 – octombrie 2026, proiectul „INstruire prin Stagii de Practică sau Internship-uri RElevante pentru JOBuri de calitate – INSPIRE JOB” (cod 302424). Proiectul, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO), apelul de proiecte PEO/71/PEO_P7/OP4/ESO4.5/PEO_A49, are ca scop principal sprijinirea a 400 de studenți UVT în desfășurarea stagiilor de practică și internship-uri la angajatori publici și privați, consolidând legătura dintre mediul academic și piața muncii.

Durata proiectului este de 24 de luni, începând cu data de 1 noiembrie 2024 și până la 31 octombrie 2026. Valoarea totală a proiectului este de 3.964.361,03 lei, dintre care finanțarea nerambursabilă se ridică la 3.885.073,46 lei (3.369.706,88 lei contribuția UE și 515.366,58 lei cofinanțare din bugetul național), iar contribuția proprie este de 79.287,57 lei.

Obiectiv general și obiective specifice:

  • Dezvoltarea unui sistem de parteneriate pe termen lung între universitate și angajatori prin încheierea a minim 10 noi parteneriate cu angajatori publici și privați și consolidarea celor existente în domeniile de formare profesională a celor 400 de studenți din grupul țintă în vederea formării de competențe profesionale cheie corelate cu nevoile actuale ale pieței muncii.
  • Formarea competențelor profesionale cheie pentru 400 de studenți ai Universității de Vest din Timișoara prin participarea la stagii de practică sau internship eficiente derulate în cadrul parteneriatelor stabilite prin proiect.
  • Creșterea relevanței sistemului de educație și formare pentru piața muncii prin participarea a cel puțin 344 de studenți în sesiuni de învățare care conștientizează asupra temelor orizontale și contribuie la formarea competențelor antreprenoriale, digitale, socio-emoționale și de aplicare a principiilor economiei verzi și circulare.

Beneficii pentru studenți și parteneri:

  • 400 studenți ai universității noastre, membri ai GT, vor efectua stagii de practică/internshipuri în domeniile lor de pregătire profesională la angajatori publici sau privați ca urmare a parteneriatelor noi stabilite sau a celor consolidate cu angajatorii;
  • Cei 400 studenții, prin participarea la stagii de practică/internship, își vor forma competențe specifice actuale cerute de angajatori și vor putea astfel să își găsească un loc de muncă adecvat pregătirii lor profesionale;
  • Prin participare la sesiuni de formare specifice oferite în cadrul proiectului, studenții își formează și competențe antreprenoriale, digitale, socio-emoționale și de aplicare a principiilor economiei verzi și circulare și sunt conștientizați asupra temelor orizontale;
  • Se încheie parteneriate pe termen lung, respectiv se consolidează parteneriatele existente cu angajatori publici și privați în domeniile de pregătire profesională a studenților, cea ce asigură o cooperare reală și eficientă între universitatea noastră și angajatori, având ca rezultat dezvoltarea programelor de învățământ în concordanță cu nevoile specifice ale diferitelor ramuri ale economiei și în acord cu evoluția tehnologică, dezvoltarea durabilă și cerințele adaptărilor la schimbări climatice.

Principalele rezultate previzionate ale proiectului sunt: 

  • 400 studenți sprijiniți în ceea ce privește pregătirea profesională prin participarea la stagii de practică /internship-uri;
  • 344 studenți sprijiniți în pregătirea profesională prin participarea la cel puțin una dintre sesiunile de informare cu privire la temele orizontale și DNSH, respectiv la sesiunile de formare a competențelor digitale, socio-emoționale, antreprenoriale, sau privind aplicarea principiilor economiei verzi și circulare;
  • 300 studenți din grupul țintă finalizează cu succes programul de stagiu de practică/internship îmbunătățindu-și nivelul de educație;
  • dezvoltarea sistemului de parteneriate ale Universității de Vest din Timișoara cu 10 noi angajatori publici și privați pentru implementarea stagiilor de practică /internship ale studenților

 

Comentarii

comentarii