Acasă Actualitate Universitatea de Vest Timișoara a marcat într-un mod special sărbătoarea celor opt...

Universitatea de Vest Timișoara a marcat într-un mod special sărbătoarea celor opt decenii de la înființare

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest Timișoara a marcat într-un mod special sărbătoarea celor opt decenii de la înființare, într-un cadru reprezentativ pentru spațiul cultural al comunității timișorene.

Evenimentul festiv al ceremoniei de deschidere a festivităților UVT 80 a fost organizat în spațiul primitor al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, vineri, 24 mai 2024.

Aici au prezentat mesaje dedicate aniversării atât rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, cât și oficialitățile invitate, iar apoi a avut loc spectacolul aniversar susținut de Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul UVT și invitatul special, violonistul Alexandru Tomescu.

În partea a doua a ceremoniei aniversare UVT 80, invitații, printre care 50 de rectori din România, s-au bucurat de un spectacol excepțional susținut de studenții talentați, cadrele didactice și absolvenții Facultății de Muzică și Teatru din cadrul UVT.

Momentele artistice au început cu ,,Uvertura Egmont” de Ludwig van Beethoven, dirijată de asist. univ. drd. Christian Câșleanu, urmată de recitarea emoționantă a poeziei „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de către c.d.a. drd. Andrei Chifu.

Conf. univ. dr. Alexandru Tomescu ne-a încântat cu ,,Romanța pentru vioară și orchestră no. 2 în F major, Op. 50”, sub conducerea lector univ. dr. Sebastian Felea, și a continuat cu ,,Meditația’’ din opera Thaïs de Jules Massenet.

Orchestra a interpretat ,,Suita nr. 2 L’Arlésienne (I- Pastorala, IV – Frandole)” de Georges Bizet, din nou sub bagheta dirijorului asist. univ. drd. Christian Câșleanu.

C.d.a. drd. Claudia Ieremia, triplu nominalizată la Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță a anului, a adus un omagiu poetului Nichita Stănescu cu interpretarea sa profundă a poeziei ,,Cântec”, scris de acesta.

Publicul a fost, de asemenea, martor la spectacolul de teatru-dans „Zbor” pe aria „Sposa son disprezzata” din opera Bajazet de Francesco Gasparini, susținut de Oana Antonovici și Marin Lupanciuc, nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal.

Lector univ. dr. Aura Twarowska a interpretat ,,Habanera” din opera Carmen de Georges Bizet, alături de corul și orchestra Facultății de Muzică și Teatru, sub bagheta asist. de cercetare drd. Hermann Szabolcs și dirijor de cor lect. univ. dr. Darius Iordănescu. Ion Rizea, alumnus UVT și director general adjunct al Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara, a interpretat cu succes ,,Avem timp”, de Octavian Paler.

Seara s-a încheiat apoteotic cu aria ,,Te Deum” din opera Tosca de Giacomo Puccini, interpretată de baritonul Ștefan Ignat, alături de corul și orchestra Facultății de Muzică și Teatru, sub bagheta asist. de cercetare drd. Hermann Szabolcs și dirijor de cor lect. univ. dr. Darius Iordănescu.

Vă mulțumim și vă felicităm pe toți pentru această seară deosebită! – este mesajul rectorului Marilen Pirtea.

Comentarii

comentarii