Acasă Actualitate „Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, membră cu drepturi depline a Forumului Universitar...

„Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, membră cu drepturi depline a Forumului Universitar Permanent Euro-mediteranean”

DISTRIBUIȚI

Interviu cu prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”
– D-le rector, aţi participat, în perioada 28 iunie – 29 iunie, la lucrările Adunării Generale a Forumului Universitar Permanent Euro-mediteranean (EPUF) şi la Conferinţa Uniunii Rectorilor Mediteraneeni, care s-au desfăşurat la Barcelona (Spania). Care este rolul Forumului Universitar Permanent Euromed (EPUF) în învăţământul universitar?
– Forumul Universitar Permanent Euromed (EPUF) este o reţea de peste 100 de universităţi din spaţiul euro-mediteranean şi institute de cercetare. Obiectivul principal al EPUF este crearea unei societăţi durabile prin învăţământul superior din regiunea Euromed şi contribuie la promovarea unei societăţi bazate pe cunoaştere. EPUF încurajează colaborarea şi dialogul între instituţiile de învăţământ din regiune, multiculturalismul  şi schimbul de date ştiinţifice şi tehnologice, ale căror beneficiari sunt toţi membrii societăţilor civile. A fost o reuniune deosebită, care a beneficiat de o prezenţă la înalt nivel. Este vorba de directorul general al UNESCO şi alţi reprezentanţii ale unor Academii de ştiinţă. Reuniunea a avut loc la complexul istoric Sfânta Cruce din Barcelona, un complex cu o arhitectură care datează din secolul XII-XIII, care va deveni în viitor un monument al UNESCO. În acest cadru era imposibil să nu derulăm şi o activitate academică deosebită. Vreau să vă spun că în prima zi, a avut loc un eveniment deosebit, Adunarea Generală Forumului Universitar Permanent Euro-mediteranean primindu-ne în rândurile ei. Este o onoare pentru noi că, alături de Universitatea din Bucureşti, îndeplinim standardele pentru a face parte din această prestigioasă asociaţie. Delegaţia noastră a fost felicitată chiar de preşedintele EPUF, în acest context şi cred că am făcut un pas hotărâtor spre integrarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, în spaţiul euro-mediteranean.
– Care sunt problemele dezbătute de reprezentanţii celor peste 100 de universităţi membre ale EPUF?
– Acest Forum Universitar are misiunea de a deveni o reţea de referinţă, care acţionează printr-un efort concertat (lobby) faţă de instituţiile europene cu scopul creării unui spaţiu euro-mediteranean al învăţământului superior (EMHEA). Îmbunătăţirea nivelului general de calitate în învăţământ şi cercetare, inclusiv prin crearea unei Agenţii Euro-Mediteraneene de Evaluare a Calităţii Învăţământului Superior, ridicarea standardelor educaţionale în toată regiunea şi garantarea accesului egal la educaţie pentru toţi prin: mobilitate, cooperare şi schimb. Una dintre discuţiile privind proiectele viitoare este de a elabora „Carta albă a Universităţilor Euro-mediteraneene”. Acest proiect va stabili liniile principale instituţionale, conţinutul academic şi de cercetare al Uniunii Europene pentru ţările membre mediteraneene, concentrându-se în special pe sistemele care nu sunt incluse în „Procesul de la Bologna”. Totodată va analiza şi va stabili situaţia şi rolul Universităţii în cadrul mediului socio-economic şi va redacta o listă a principalelor provocări cu care se confruntă comunitatea universitară.
– În partea a doua a întrunirii s-a desfăşurat Conferinţa Uniunii Rectorilor Mediteraneeni. Care sunt principalele puncte discutate? 
– A fost una dintre cele mai importante conferinţe academice din timpul verii. O conferinţă excepţională a rectorilor afiliaţi Asociaţiei Regiunilor Euro-mediteraneene. În prezenţa a peste 110 rectori, s-au conturat principalele idei pe care le promovează acest nou spaţiu al învăţământului academic, al învăţământului euro-mediteranean, dar şi din alte zone, fie că sunt francofone sau de alt profil, care sunt în relaţii de cercetare cu această uniune academică. Ca să înţelegeţi, aş vrea să fac o paralelă. Aşa după cum există spaţiul european al învăţământului superior creat prin Procesul de la Bolongna, aşa este şi acest spaţiu euro-mediteranean, care, dacă pot să exprim un punct de vedere personal, promovează câteva principii mult mai ferme decât procesul Bologna. Este vorba de o schimbare totală a curriculei universităţilor şi orientarea disciplinelor curriculare spre discipline ale viitorului de care societatea cunoaşterii are nevoie. Ar fi vorba de management, genetică, biologie moleculară IT, tehnologii, precum şi noi discipline care vizează viitorul studenţilor. Din acest punct de vedere, am fost deosebit de impresionat de hotărârea de a reveni la sistemul de licenţă de la 3 la 4 ani, de a dezvolta sistemul de masterate, şcoli doctorale şi post-doctorate. Al doilea principiu este cel al promovării cercetării ştiinţifice de excelenţă. 
Prin introducerea de sisteme de evaluare a performanţei academice şi prin exercitarea independenţei lor (adică a autonomiei de a se autodefini), universităţile pot identifica potenţialul lor, pot schimba cursul acţiunilor şi optimiza managementul resurselor într-un mod mai eficient. Aceasta este cea mai bună cale spre dobândirea vizibilităţii internaţionale, după cum a afirmat deja UNESCO în 1998: „o cultură a autonomiei, responsabilităţii şi răspunderii – bazată pe desfăşurarea forţelor din sistemele de asigurare a calităţii – va determina schimbări majore în primii ani ai secolului al XXI-lea”. Autonomia academică a universităţilor le permite să aleagă propria cale educaţională.
– Care este deschiderea şi cooperarea, în cadrul Spaţiului European privind Învăţământul Superior, al universităţilor euro-mediteraneene?
– Universităţile euro-mediteraneene de pe ambele ţărmuri ale Mediteranei ar beneficia în mod semnificativ de pe urma acţiunilor de cooperare din Spaţiul European al Învăţământului Superior. Comparabilitatea programelor lor academice cu cele ale altor universităţi ar fi asigurate de crearea unor instrumente organizaţionale comune (credite şi sistemele educaţionale cu Suplimente de Diplomă). În această privinţă, universităţile sudice ar putea lua în considerare utilizarea criteriilor de evaluare a diplomei şi creditelor, aplicate de către Asociaţia Europeană pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ENQA) şi specifice Ariei Europene a Învăţământului Academic din care Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” face parte.

Comentarii

comentarii