Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad reacționează ferm împotriva afirmațiilor difuzate de postul de televiziune Rai 3 în cadrul reportajului „Farwest Chirurgia Estetica: Cliniche Clandestine e Lauree All’Estero”, transmis pe 21 februarie 2025.
Acuzații nefondate și imagini folosite fără acord
Reportajul face referire la presupuse practici negative în centre universitare din România, vizând cetățeni italieni care urmează studii de rezidențiat. Deși Universitatea „Vasile Goldiș” nu are nicio legătură cu aceste aspecte, în material apar imagini filmate în incinta instituției, alături de comentarii care pot crea o confuzie nejustificată.
“Această juxtapunere eronată afectează reputația și credibilitatea Universității noastre și poate induce publicul în eroare”, se arată într-un comunicat oficial al instituției.
În plus, reprezentanții Rai 3 nu au solicitat un punct de vedere oficial din partea universității, ceea ce contravine deontologiei jurnalistice. Mai mult, filmările realizate pe proprietatea instituției au fost efectuate fără acord, încălcând prevederile legale.
Programul de rezidențiat, acreditat conform normelor
Universitatea subliniază că Departamentul de Pregătire în Rezidențiat funcționează conform normelor în vigoare, iar specializarea Chirurgie Plastică – Microbiologie Reconstructivă dispune, începând cu 2025, de un cadru didactic acreditat ca și coordonator. Primele înscrieri în acest program vor avea loc abia la sesiunea națională de admitere din noiembrie 2025, organizată de Ministerul Sănătății.
Solicitare oficială către Rai 3 pentru clarificări
În urma difuzării reportajului, Universitatea „Vasile Goldiș” a adresat o solicitare oficială postului Rai 3, cerând rectificarea situației în conformitate cu principiile deontologice.
“Universitatea noastră promovează un act educațional de calitate, în conformitate cu legislația în vigoare, și respinge orice practici care contravin acesteia”, transmit reprezentanții instituției.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad reafirmă angajamentul său față de un proces educațional transparent și corect, dezaprobând ferm orice încercare de dezinformare sau afectare a imaginii sale.