Acasă Actualitate Universitatea Politehnica Timișoara – dublă lansare de proiecte în valoare de 2,2...

Universitatea Politehnica Timișoara – dublă lansare de proiecte în valoare de 2,2 milioane euro

DISTRIBUIȚI

Universitatea Politehnica Timișoara a lansat, vineri 27 septembrie, proiectul transfrontalier Know to Develop în valoare de aproape 200.000 de euro, în parteneriat cu Liceul „Nikola Tesla” din Vrsac, ce vizează creșterea oportunităților de angajare a tinerilor din zona de graniță româno-sârbă.

De asemenea, tot vineri, UPT a lansat proiectului AVEA (Asigură-ți Viitorul prin Educație și Antreprenoriat), cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, la Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara.

Proiectul „Through knowledge to business and smart development of Banat”, acronim Know to Develop, își propune crearea condițiilor organizatorice și instituționale pentru îmbunătățirea transfrontalieră și în rețea a educației, cunoștințelor și competențelor care vor răspunde nevoilor economiei și pieței muncii.

Valoarea adăugată a proiectului constă în crearea unei echipe multidisciplinare (profesor, angajator, tânăr), care se va dezvolta și va implementa fiecare activitate din proiect printr-o abordare personalizată pentru fiecare situație.

Proiectul se concentrează pe tehnologii  IT și sisteme de management, care vor încuraja și susține inovația, creativitatea, antreprenoriatul și economia bazată pe cunoaștere a tinerilor din zona de frontieră româno-sârbă.

Proiectul AVEA este în valoare de aproape 8 milioane de lei din fonduri europene nerambursabile, ce vizează creșterea participării și a nivelului de educație pentru elevi, studenți și cadre didactice în regiunea Vest.

Aici e vorba în special pentru grupurile vulnerabile, prin asigurarea de sprijin financiar elevilor și studenților, creșterea atractivității ofertei educaționale și îmbunătățirea competențelor cadrelor didactice.

AVEA se va derula în perioada 2019-2021, prin care 450 de studenți vor participa la activități de informare-consiliere în vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate, urmărindu-se în mod special diminuarea numărului de studenți care au dificultăți legate de integrarea în mediul academic, respectiv de inserție pe piața muncii după finalizarea studiilor.

Comentarii

comentarii