Acasă Actualitate UPC lansează pentru timişoreni pachetul UPC Pink

UPC lansează pentru timişoreni pachetul UPC Pink

DISTRIBUIȚI

UPC România continuă să-şi extindă grila digitală de programe prin lansarea, începând cu data de 1 august, a pachetului suplimentar UPC Pink, ce conţine 4 programe TV în limba sârbă şi un post de radio
Pachetul UPC Pink este disponibil în Timişoara şi poate fi adăugat la orice pachet UPC Digital TV: Small, Medium sau Large cu un abonament de doar 5 lei/ lună (fără TVA).
Pachetul UPC Pink este dedicat clienţilor UPC de etnie sârbă din România şi cuprinde următoarele programe: Pink Plus şi Pink Extra – canale generaliste, dedicate vorbitorilor de limba sârbă din toata lumea. Programele conţin o selecţie de emisiuni, sitcom-uri sârbeşti şi străine, filme, sport şi alte producţii RTV Pink, informative şi de divertisment; Pink Music – difuzează 24 ore din 24 muzică produsă în fosta Iugoslavie, mai nouă sau mai veche, neîntreruptă de publicitate; Pink Film – oferă cele mai noi filme sârbeşti, dar şi producţii clasice din fosta Iugoslavie, neîntrerupte de publicitate; Pink Radio este un canal pe care se poate asculta un post de radio sârbesc.
„După ce în luna iunie am lansat un pachet suplimentar de programe TV dedicat comunităţii maghiare din România, suntem încântaţi să oferim acum acest nou pachet suplimentar, venind astfel în întâmpinarea clienţilor noştri de etnie sârbă din Timişoara care sunt foarte importanţi pentru noi”, a spus Silvia Tomaschek, Video Product Manager UPC România.
Programele din pachetul UPC Pink fac parte din portofoliul Pink International, membru al Pink Media Group, care cuprinde 8 companii indepenndente cu operaţiuni pe segmentele de media şi divertisment. Pink International este lider în rândul companiilor private de televiziune (Pink TV) şi radiodifuziune (Pink Radio) din Serbia.

Comentarii

comentarii