Acasă Actualitate Urcă-te în tren, descoperă Buziașul, la fel ca Împăratul Franz Joseph

Urcă-te în tren, descoperă Buziașul, la fel ca Împăratul Franz Joseph

DISTRIBUIȚI

2 septembrie 1898. Împăratul Franz Joseph, înconjurat de-un roi aurit de miniștri și generali austrieci, coboară în gara Buziaș.

Din această clipă istorică, modesta localitate de pe apa Surgașului începe să urce pe-orbita faimei și-a strălucirii.

Vreme de cincizeci de ani, “Perla Banatului” va fi perla Europei Centrale, de o frumusețe și-o eleganță păstrate și mărite fără odihnă, până în 1948. Un loc cu un aer miraculos, cu ape și emanații de gaze benefice sănătății.

O stațiune care a eclipsat cândva Karlovy Vary, coasta Dalmației și multe stațiuni din Italia. Buziașul cel intrat azi prea mult în penumbră. își pregătește un nou traseu ascendent.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș și Primăria Orașului Buziaș relansează în acest an tradiția Concertelor de fanfară în principala stațiune a județului.

Dela Barbu, director executiv, a explicat că sub denumirea Promenadă la Buziaș a fost creat un produs care integrează ofertele turistice ale stațiunii balneoclimaterice de interes național și promovează călătoriile cu trenul în Timiș, cu scopul de a crește numărul turiștilor în destinație și de a reda stațiunii câteva dintre elementele culturale care au propulsat-o la un moment dat în topul destinațiilor europene.

Prima componentă de promovare a turismului durabil în Timiș prin intermediul călătoriilor cu trenul a presupus realizarea unor hărți digitală și fizice ce cuprind șase destinații sub invitația Descoperă Timișul cu trenul!

Este o componentă dezvoltată de APDT Timiș în 2021 – Anul European al Căilor Ferate și cuprinde o listă de destinații accesibile pe calea ferată din Timișoara.

După orașul Lugoj, ca principală atracție propusă de APDT Timiș pentru vizitare folosind trenul, sunt cuprinse orașele Buziaș, Jimbolia, Făget, Sânnicolau Mare și Deta.

Există conexiuni dese și foarte bune care permit promovarea acestor călătorii de o zi, inclusiv în școli, pentru activități de tipul Săptămâna altfel, sau excursii cu grupul pentru ghizii sau agențiile de turism.

O a doua componentă a proiectului se referă la revitalizarea turismului în stațiunea Buziaș, un oraș cu o veche tradiție, istorie și cultură  ce așteaptă să fie repuse în valoare.

În acest sens, Asociația de Turism Timiș, în colaborare cu Primăria Buziaș, vor relua în această vară tradiția concertelor de fanfară din parcul Buziaș, concerte care, alături de renovarea Colonadei și lucrările de reabilitare a Parcului formează contextul în jurul căruia am construit întregul produs turistic legat de stațiune.

Un produs complex, care înseamnă transportul spre destinație, obiective turistice, elemente de cazare și servit masa, activități și experiențe care pot fi găsite în Buziaș.

Urcă-te în tren! Descoperă Timișul!

Călătoriile pe calea ferată reprezintă o oportunitate de a dezvolta turismul în județul Timiș folosind un mijloc de transport eficient, sustenabil și sigur.

Indiferent că vorbim de excursii școlare, de turiști care doresc să călătorească în grupuri mari, de familii sau de segmente specializate de vizitatori, turismul pe calea ferată are potențialul de a oferi activități și experiențe specifice.

Mai mult, într-o destinație care nu acoperă toate legăturile de transport între marile orașe și obiective turistice mai îndepărtate, calea ferată poate fi o soluție de a dezvolta turismul, de a mări numărul călătoriilor în apropiere și de a oferi mai multe opțiuni călătorilor.

Călătoriile cu trenul sunt o formă de turism slow, care relaxează și permit turiștilor să viziteze locații multiple într-o singură vacanță.

Delia Barbu mai amintește că proiectul se potrivește, de asemenea, contextului în care Agenția Europeană de Mediu îndeamnă oamenii să aleagă transportul feroviar, iar transportul pe cale ferată s-a dovedit a fi cea mai durabilă formă de transport de persoane și marfă, emisiile de gaze cu efect de seră cauzate de această formă de transport în Europa fiind de doar 0,5%.

Într-o vreme în care sustenabilitatea este un trend-cheie în industria transportului, călătoriile pe calea ferată, Europa se mișcă și inițiază și dezvoltă rute și programe care să lege țările sale, iar România trebuie să prindă acest spirit din urmă.

Județul Timiș se aliniază în rândul celor care fac primii pași pentru dezvoltarea unui turism sustenabil prin intermediul călătoriilor ferate și lansează primul material de promovare a turismului feroviar, inițiind câteva rute pretabile pentru turism de weekend sau de o zi , pentru familii cu copii, grupuri de tineri sau excursii școlare.

Programul spectacolelor de fanfară 2022:

Două trompete, un tenor, un trombon și o tubă vor învălui promenada în ritmuri de vals, tango, polka, evergree-uri, muzică clasică transpusă în stil modern și piese muzicale interpretate în stil dixieland.

Spectacolele vor avea loc sub Colonadă, lângă Izvorul Iosif și Grădina bănățeană,  din două în două săptămâni, în zilele de duminică, de la ora 12,00 astfel:

28 mai, ora 11,00 – în cadrul manifestărilor Zilele Colonadei și Festivalul veveriței

12 și 26 iunie – ora 12,00

10 și 24 iulie – ora 12,00

14 și 28 august – ora 12,00

11 și 25 septembrie – ora 12,00

9 octombrie – ora 12,00, în cadrul manifestării Festivalul papricașului.

Muzica de fanfară, este un gen muzical cântat de o fanfară – formație alcătuită în majoritate din diverse instrumente de suflat și de percuție. Provine din semnale militare sau de vânătoare și este folosit în ceremonii solemne.

Deși toata lumea, știe ce este o fanfară, puțini sunt cei care au avut ocazia de a asculta una și de a experimenta atmosfera creată de o astfel de reprezentație. De-a lungul anilor, în județul Timiș au răsunat notele muzicale ale fanfarei militare, până în anul 2002, când a fost desființată ca urmare a restructurării armatei.

După o lungă pauză, foști membri ai fanfarei militare readuc la viață ceea ce astăzi cunoaștem ca fanfara Pro Amiciția, coordonată de  domnii Ciprian Cipu și Dan Didovici.

Dorind să revitalizeze tradiția conform căreia în Banat fiecare localitate avea o fanfară, Pro Amiciția este mai mult decât un quintet de suflători cu instrumente de alamă, este un model de promovare culturală care se dorește revitalizat prin implicarea în mare măsură a tinerilor.

Așa a luat naștere colaborarea cu studenții de la Conservator și cu elevii liceului de muzică „Ion Vidu” din Timișoara care fac parte din componența fanfarei și pe care domnul Didovici îi numește cu drag „pepiniera culturală”.

Pachete de spa și experiențe pentru familii

Astăzi la Buziaș se tratează bolile cardiovasculare, boli ale sistemului nervos central, tulburări neuro-psihice, afecțiuni ale tubului digestive, afecțiuni ale rinichilor și căilor urinare, boli de nutriție și metabolism și afecțiuni ginecologice.

Particularitatea stațiunii este dată și de concentrația aerului, similară unei locații situate la o altitudine de 1000 m. Acest fenomen se datorează parcului dendrologic din Buziaș.

Cele 20 hectare adăpostesc o mulțime de specii rare de copaci, cel mai important fiind Platanul. Aceștia permit ionizarea aerului și creează binecunoscuta „alee a ionilor negativi”, o atracție turistică pentru orice persoană afectată de stres deoarece concentrația de ioni ajută la instalarea unui efect calmant asupra sistemului nervos.

În afara acestor cure, însă, turiștii se pot bucura în Buziaș de oferte de cazare și servicii complexe, ce includ acces la piscină, saună, jacuzzi și salină. Informații și rezervări la tel. 0758 035753 – www.statiuneabuzias.ro. Restaurantele din oraș pot satisface poftele cele mai diverse, iar cramele de pe Dealurile Silagiu sunt o atracție de neratat.

Cramele de pe dealul Silagiului

Supranumit “satul așezat pe trei văi”, Silagiu are un hotar deluros, foarte productiv, în care se cultiva viță de vie și face parte din unul dintre cele cinci centre viticole ale Banatului – regiunea viticolă din jurul Buziașului.

Astăzi, dealul Silagiului găzduiește cinci crame care produc vinuri autohtone, din struguri proprii și care oferă vizitatorilor ocazia de a organiza degustări, vizitarea cramei și organizarea de evenimente.

Crama Agape Artă&Natură. Crama Aramic. Crama Dealul Dorului. Crama Thesaurus. Domeniile Sera.

Destinația Buziaș înseamnă: transport: tren, auto, drumeții locale. Experiențe: băi termale, muzeu, crame, aerodrom AeroWest Buziaș. Obiective: Colonada, expoziția de păpuși, Colecția Iulia Troceanu. Cazare și masă: info aplicația digitală DT. Info turism: consilier Horia Chiruță, tel. 0758 035753.

Comentarii

comentarii