Acasă Eveniment Urmărire ca-n filme: un tânăr de 18 ani a încercat să fugă...

Urmărire ca-n filme: un tânăr de 18 ani a încercat să fugă de polițiști după ce a făcut drift-uri. Nici măcar nu avea carnet

DISTRIBUIȚI

Un tânăr de 18 ani, din Timișoara, a fost depistat de polițiștii locali efectuând manevre și derapaje, accelerări și întoarceri bruște pe loc, pe strada Pop de Băsești, intersecție cu Gării. La vederea patrulei de polițiști, a încercat să fugă de la fața locului, îndreptându-se cu autovehiculul, marca BMW, spre Solventul. Din cauza vitezei și a drumului alunecos a ieșit cu mașina de pe carosabil, ajungând într-un șanț de pe marginea drumului, iar apoi a părăsit autovehiculul.

Totuși,pe locul din dreapta a rămas prietenul său. Polițiștii au stabilit că tânărul de la volan, identificat drept C.C., nu posedă permis de conducere, datele sale fiind comunicate și Biroului Rutier pentru a fi continuate cercetările și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis. Pentru manevrele efectuate, tânărul a primit amenda maximă stabilită de lege,2.500 de lei.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au mai avut de-a face cu astfel de cazuri în ultima perioadă. M.C., de 21 de ani, tot din Timișoara, conducând de asemenea un BMW, a fost depistat efectuând derapaje și accelerări bruște, pe Calea Martirilor, pe timp de noapte. Și acesta a primit amenda maximă, de 2.500 de lei.

„Pentru că astfel de conducători auto sunt adevărate pericole pe șosele, iar efectuarea de drifturi și turarea motoarelor se sancționează drastic prin HCL 371/2007, cu amenzi între 800 și 2500 lei, existând numeroase sesizări pe această linie, polițiștii locali vor continua verificările și în perioada următoare, atrăgând totodată atenția conducătorilor auto să respecte legislația care reglementează acest aspect”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Comentarii

comentarii