Polițiștii locali aflați în patrulare azi-noapte, în jurul orei 00.30, în Piața Victoriei, au depistat o persoană care dormea sub schela restaurantului KFC din centrul orașului. Deoarece părea suspect faptul că se afla în acea locație, întins pe jos, la o oră târzie, polițiștii locali au trecut la identificarea bărbatului. S-a stabilit că acesta se numește L.L., are 38 de ani și are domiciliul în București.
La verificarea în baza de date s-a constatat că bărbatul figura ca urmărit general pentru comiterea infracțiunii de furt, având pe numele său mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. În bagajele acestuia au fost găsite, printre altele, obiecte precum șurubelniță, patent, foarfece. Cel în cauză a fost predat polițiștilor de la Secția 1 în vederea continuării procedurilor legale în acest caz.