Acasă alegeri locale 2012 USL vrea „să schimbe radical faţa Lugojului”

USL vrea „să schimbe radical faţa Lugojului”

DISTRIBUIȚI

• Echipa USL pentru Consiliul Local Lugoj este condusă de Francisc Boldea, care candidează pentru un nou mandat de primar
• USL Lugoj şi-a stabilit ca obiectiv, pe lângă obţinerea fotoliului de primar, cucerirea a 13 mandate de consilier, situaţie în care poate să impună şi viceprimarul

Uniunea Social Liberală există şi la Lugoj. Protocolul între PSD, PNL şi PC a fost semnat în urmă cu trei săptămâni, cele trei formaţiuni politice depunând o listă comună de candidaţi pentru funcţia de primar al municipiului Lugoj şi Consiliul Local. Preşedintele PSD Lugoj, Francisc Boldea, va candida pentru un nou mandat de primar, având – după cum a anunţat – şi sprijinul comunităţii maghiare din municipiu.

Echipa USL pentru Consiliul Local Lugoj este formată din: Francisc Boldea (PSD) – cap de listă, urmat, în ordine, de Ioan Ambruş (PNL), Nicu Bădina (PSD), Iosif Crăciunescu (PSD), Mihai Agache (PNL), Gerlinde Opriş (PSD), Voichiţa-Ofelia Coţolan (PSD), Rodica Cimponeriu (PC), Ioan Barboni (PSD), Cristian-Pavel Galescu (PSD), Alin Tech (PNL), Adriana-Gabriela Corbeanu (PNL), Constantin Savu (PSD), Albin Gaidoş (PNL), Gheorghe Ban (PSD), Mircea Şerpe (PNL), Aurelia-Mihaela Bînă (PSD), Darius-Georgel Vodă (PC), Rodica-Geprgeta Ilie (PSD), Ioan Câmpean (PNL), Gheorghe Florin Voichescu (PSD), Adrian Ioan Ştef (PNL), Mircea Nicolae Ghera (PSD) şi Mariana Epure (PNL).

Obiectivul USL: primar, viceprimar şi 13 consilieri

După cum a anunţat Ioan Ambruş, preşedintele PNL Lugoj şi actualul viceprimar al municipiului, USL şi-a stabilit ca obiectiv, pe lângă obţinerea fotoliului de primar, cucerirea a 13 mandate de consilier, situaţie în care poate să impună şi viceprimarul, funcţie care ar reveni, conform protocolului, alianţei PNL-PC.

 

În cele 13 locuri de consilieri, considerate eligibile, se regăsesc patru persoane care nu au mai deţinut funcţia de consilier (Gerlinde Opriş, Rodica Cimponeriu, Alin Tech şi Constantin Savu), dar şi cei doi lideri şi consilieri ai PRM Lugoj, Voichiţa Coţolan şi Ioan Barboni, care au trecut în tabăra PSD.

„Echipa USL reprezintă cea mai bună soluţie pentru guvernarea locală”, a declarat Rodica Cimponeriu, preşedinta PC Lugoj, în prima conferinţă de presă comună susţinută de către cei trei co-preşedinţi ai USL Lugoj, menţionând că „întreaga echipă are capacitatea să aducă administraţia USL mai aproape de cetăţeni”.

Liderul PNL Lugoj, Ioan Ambruş, a subliniat faptul că fiecare dintre cele trei formaţiuni şi-a nominalizat candidaţii „care pot să facă ceva pentru Lugoj”, declarându-se, totodată, mulţumit de ceea ce s-a făcut în urbe, în ultimii patru ani.

„Suntem convinşi că ne vom autodepăşi”

Aceeaşi părere a fost împărtăşită şi de liderul PSD, primarul Francisc Boldea. „Suntem mulţumiţi de ceea ce am realizat în cei patru ani în Lugoj, în condiţiile în care nu am avut preşedinţia (României – n.r.), guvernul şi preşedinţia Consiliului Judeţean. În condiţiile actuale (Victor Ponta a fost desemnat să formeze noul guvern – n.r.), suntem convinşi că ne vom putea autodepăşi.

Din programul propus în 2008 nu am făcut două puncte, dar am realizat alte 16 lucruri. Pentru viitorul mandat, ne-am propus o agendă foarte reală, doar cu propuneri venite de la oamenii din oraş.

Vom promite doar ceea ce sigur putem să şi facem. La nivel local, ne-am propus să investim mai mult în copii şi tineri, în modernizarea şcolilor, grădiniţelor şi a creşelor din oraş, a locurilor de joacă şi de agrement.

Ne-am propus să modernizăm spitalul, să oferim locuinţe pentru medici, să modernizăm infrastructura, să dezvoltăm cele două sate – Tapia şi Măguri, să sprijinim firmele din oraş, să reabilităm termic 260 de scări de bloc, să terminăm în noiembrie podul pietonal peste Timiş, să modernizăm piaţa, să facem bazinul de înot şi ştrandul cel nou, să stabilim o nouă concepţie pentru societatea Meridian 22, să înfiinţăm noi servicii la primărie, să facem stadionul nou la hipodrom, să aducem două noi supermarket-uri în oraş şi să amenajăm două noi sensuri giratorii.

Ne propunem să schimbăm radical faţa Lugojului”, a declarat Francisc Boldea.

„Opoziţia politică nu este benefică pentru Lugoj”

Candidatul USL a mai subliniat şi faptul că, în ultimii patru ani, coaliţia formată, la nivel local, din consilierii PSD, PNL, PRM şi UDMR a reuşit „să lase deoparte doctrinele politice şi să facă administraţie”. „Am lăsat PDL-ul să îşi rezolve problemele şi să facă opoziţie politică în consiliul local. S-a dovedit că opoziţia politică nu este benefică pentru Lugoj”, a precizat Boldea.

Comentarii

comentarii