Acasă Politica USR insistă: Primarii trebuie aleşi în două tururi, iar alegerile anticipate sunt...

USR insistă: Primarii trebuie aleşi în două tururi, iar alegerile anticipate sunt cea mai bună soluţie

DISTRIBUIȚI

În aceste zile, cei de la Uniunea Salvaţi România continuă dialogul cu cei de la PNL, pentru trecerea unor proiecte pe care partidul le consideră extrem de necesare în societatea românească. Discuţiile se poată atât în ceea ce priveşte eliminarea pensiilor speciale şi a „penalilor” din funcţiile publice, dar şi asupra modului în care vor fi aleşi primarii şi despre impunerea alegerilor parlamentare anticipate, ca soluţie pentru  situaţia politică actuală.

„Suntem consecvenţi, vom purta discuţii serioase cu PNL, pentru a continua demersurile pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Alegerile anticipate sut direcţia către spre care ar trebui să mergem. De asemenea, cerem eliminarea pensiilor speciale pentru conducătorii locali, USR a încercat să se opună PSD şi UDMR în această problemă, noi cerem eliminarea pentru toate pensiile speciale. Proiectele sunt blocate în comisii. Continuăm cu demersul „Fără penali în funcţii publice”, adoptarea acestui amendament ar duce la însănătoşirea vieţii politice”, a declarat Fălcoi.

Comentarii

comentarii