Acasă Actualitate UVT va coordona un cadru de cooperare într-un program de finanțare...

UVT va coordona un cadru de cooperare într-un program de finanțare de 1 milion de euro, pentru dezvoltarea relațiilor dintre comunitatea norvegiană și Timișoara 2021

DISTRIBUIȚI

Program de finanțare de 1 milion de euro, pentru dezvoltarea relațiilor dintre comunitatea norvegiană și Timișoara 2021

Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara, a primit propunerea de parteneriat instituțional pe care autoritățile din Regatul Norvegiei, Islandei și Principatului Liechtenstein o adresează comunității timișorene, prin lansarea grantului de finanțare a proiectelor asociate programului TM2021.

Pirtea a explicat, joi 20 februarie: ”Delegația norvegiană, cu care am dezbătut astăzi aceste noi oportunități de parteneriat, din care a făcut parte domnul Ionut Eriksen, președinte al Camerei de Comerț Norvegia – România, dar și domnul Andreas Sonning, director artistic, a remarcat potențialul impact al implementării unui astfel de program de finanțare, cu o valoare de 1 milion de euro, pentru dezvoltarea relațiilor dintre comunitatea norvegiană și comunitatea orașului Timișoara, viitoare Capitală Europeană a Culturii 2021.

Pentru că UVT este deja un actor instituțional recunoscut în accesarea și administrarea finanțărilor internaționale destinate comunității locale, partenerii din Norvegia ne-au solicitat să fim coordonatorii unui cadru de cooperare pentru derularea grantului, în care UVT se va implica pentru pregătirea aplicațiilor mai multor proiecte de finanțare prin linia deschisă, pentru un plus de eficiență în atragerea parteneriatelor culturale ce vor aduce valoare adăugată în programul TM2021”.

Comentarii

comentarii