Acasă Actualitate “Vă rog, vaccinaţi şi raportaţi!”

“Vă rog, vaccinaţi şi raportaţi!”

DISTRIBUIȚI

Din luna octombrie 2010 şi până în prezent, au fost detectate 46 de virusuri gripale.
În această perioadă, când gripa porcină (AH1N1) şi gripa de sezon îşi fac de cap, iar în Timişoara s-a înregistrat primul caz de infectare cu virusul AH1N1 şi, la nivel de ţară, patru morţi, Patronatul Medicilor de Familie Timiş îi îndeamnă pe medicii de familie din Timişoara şi din întreg judeţul să intensifice campania de vaccinare gratuită, fiindcă Timişul figurează pe ultimul loc. “Direcţia de Sănătate Publică va face controale pe vaccinări. Avem vaccinuri pe stoc, nu am vaccinat şi, mai ales, nu am raportat la DSP Timiş care, la MS, figurează cu cea mai mică acoperire vaccinală din ţară. Vă rog vaccinaţi şi raportaţi!”, a precizat dr. Claudia Iftode, vicepreşedintele PMF Timiş. Vaccinul împotriva gripei de sezon conţine şi anticorpii împotriva AH1N1. Conform raportului Centrului Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, în săptămâna 17 -23 ianuarie, numărul total al infecţiilor respiratorii acute raportate este de 91.062, în creştere cu 16 % faţă de cel înregistrat în săptamâna precedentă. Au fost confirmate 31 cazuri de gripă şi a mai fost înregistrat un deces la un copil din judeţul Satu-Mare.
Medicii epidemiologi declară că s-a înregistrat o incidenţă medie a infectiilor acute respiratorii care a depăşit nivelul bazal, fără însă a fi depăşite valorile maxime aşteptate. De la începutul supravegherii infecţiilor respiratorii şi a gripelor (luna octombrie 2010) şi până în prezent, au fost detectate 46 de virusuri gripale, din care: 36 virusuri gripale tip AH1N1, 8 virusuri gripale tip B şi 2 virusuri gripale tip AH3N2.

Comentarii

comentarii