Acasă Actualitate Va candida Nicolae Robu pentru fotoliul de primar al Timişoarei?

Va candida Nicolae Robu pentru fotoliul de primar al Timişoarei?

DISTRIBUIȚI

“Numele meu a fost vehiculat şi în partid şi în afara partidului, dar nu înseamnă că voi fi eu acel candidat, nici personal nu mă pot pronunţa ferm, în momentul de faţă, în această privinţă”, spune Nicolae Robu
Nicolae Robu este, până în acest moment, singurul nume vehiculat la a candida pentru fotoliul de primar al Timişoarei, la alegerile din 2012, din partea PNL Timiş. Mai e până atunci, însă partidul începe pregătirea candidatului şi alegerea lui destul de devreme. Nicolae Robu – preşedinte interimar PNL Timiş – nu spune nici da, nici ba în această privinţă, deocamdată…”Noi, PNL Timiş, avem obligaţia să avem un candidat propriu la Primăria Timişoarei şi la orice post important, pe viitor. Sunt convins că în PNL Timiş există mai mulţi colegi care ar putea fi buni primari, buni preşedinţi de consiliu judeţean şi buni în diverse alte poziţii. În viitorul nu foarte îndepărtat, va trebui să identificăm, poate la început, 2-3 perosane şi apoi, prin rafinare, una potrivită şi pentru această poziţie extrem de importantă de primar al municipiului Timişoara. Numele meu a fost vehiculat şi în partid şi în afara partidului, dar nu înseamnă că voi fi eu acel candidat, nici personal nu mă pot pronunţa ferm, în momentul de faţă, în această privinţă”, spune senatorul PNL Nicolae Robu.

Candidează sigur pentru funcţia de preşedinte al PNL Timiş
Nicolae Robu ştie, însă, cu siguranţă că va candida pentru funcţia de preşedinte al PNL Timiş, la alegerile ce vor avea loc în data de 28 februarie. “Având în vedere hotărârea Biroului Politic Central de luni, ca în luna martie să se organizeze un congres extraordinar, am hotărât să revenim asupra solicitării de a organiza alegeri în data de 10 aprilie şi am solicitat să fie programate aceste alegeri în data de 28 februarie. Ni se pare firesc ca, în martie, conducerea filialei, care va reprezenta filiala la congres, să fie una legitimă”, spune Nicolae Robu.

Europarlamentarul Cristian Buşoi nu vrea nici la primărie, nici la consiliul judeţean, nici la preşedinţia filialei
Deşi se vehicula şi un alt nume care ar fi candidat pentru conducerea filialei judeţene a PNL Timiş, în persoana lui Cristian Buşoi, acesta a declarat că nu va face acest lucru, mergând mai departe în cariera sa de europarlamentar şi candidând pentru un post în Biroul Politic Central. Europarlamentarul Cristian Buşoi nu vrea, în momentul de faţă, să candideze nici la primărie, nici la consiliul judeţean. “Eu sunt foarte decis în a mă implica în proiectele de la Parlamentul European. Nu am de gând, cel puţin acum, ca în 2012 să-mi asum o candidatură la primărie sau consiliu judeţean, pentru că vreau să continui la Parlamentul European. Mi-aş dori să am sprijinul filialei în continuare, în Biroul Politic Central al partidului, dacă va fi vorba de alegeri uninominale. În ceea ce priveşte preşedinţia filialei, nu-mi doresc să candidez. Cred că e necesar, în acest moment, să fac ceva important ca parlamentar european”, spune Cristian Buşoi.

Comentarii

comentarii