În analiza de ieri am greșit. Și îmi cer public scuze. Am afirmat că în două zile au fost vaccinate opt mii de persoane și că au rămas două mii de doze nefolosite, care sunt depozitate la Institutul Cantacuzino. Total fals. Institutul Național de Sănătate Publică ne-a comunicat altă cifră. De-a dreptul alarmantă. Doar 2.066 de persoane vaccinate. Azi ne sosesc nu mai puțin de 140 de mii de vaccinuri. Cum vom face față cu logistica pe care o avem?
Atrag atenția asupra faptului că cele zece mii de vaccinuri sosite nu pe calea aerului, ci într-o dubă care s-a defectat pe parcurs, dar a fost întâmpinată cu mare pompă, ca și când statul francez ne-ar fi dăruit Statuia Libertății, au fost destinate exclusiv cadrelor spitalicești. Deci nimic mai ușor. O operație cât se poate de simplă. Cu medicii și asistenții la fața locului. Și experimentați în a-și administra vaccinurile. Cu toate astea, din zece mii de vaccinuri au putut fi administrate doar 2.100. Și să nu-mi spună cineva că aproape 8.000 de cadre sanitare ar fi refuzat. Incapacitatea sistemului de a se organiza este cronică. Dacă ar fi numai să ne comparăm cu Israelul. În Israel, în ritm alert se vaccineză întreaga populație. Până în acest moment, s-au vaccinat sute de mii de persoane. La o populație care este mai puțin de jumătate din cea a României.
Azi urmează să sosească 140.000 de vaccinuri. Ni se garantează că asemenea tansporturi vor sosi săptămânal. Prima și cea mai dramatică întrebare este cum vom face față la un asemenea ritm. Înseamnă că zilnic va trebui să fie vaccinate 20.000 de persoane. Care nu mai sunt cadre spitalicești. Persoane care vor trebui să se deplaseze. Și să stea la coadă. Fără să se îmbulzească. În diverse centre din țară. Cum va face față sistemul medical? Iar în acest ritm – și aici survine a doua temă dramatică – vor fi necesare circa 70 de săptămâni. Circa 17 luni. Deci, chiar și în condițiile în care vom face față unui asemenea ritm de vaccinare, operațiunea nu se va termina, cum ne asigură autoritățile, în cursul anului viitor, ci abia cândva în 2022. Dar asta nu este încă totul.
Președintele Klaus Iohannis, premierul, ministrul Sănătății și alte persoane avizate ne garantează că nu va exista doar acest vaccin. Ci încă alte cinci. Care urmează să fie avizate de autoritatea sanitară a Uniunii Europene. În paranteză fie spus, Klaus Iohannis a afirmat că acestea sunt garantate, înainte de a ști dacă vor fi sau nu avizate. Ar putea fi o dezinformare gravă, dacă, în cazul unuia sau mai multor vaccinuri nu va veni avizarea. Dar să trecem peste asta. Ținta Guvernului, o țintă rezonabilă, este vaccinarea a zece milioane de oameni. Pentru a se ajunge la un grad rezonabil de imunizare. Într-o pandemie care în mintea unora capătă proproții apocaliptice, de genul potopului lui Noe. Dacă ritmul săptămânal de 140.000 de la Pfitzer se menține și dacă, în plus, ne vor veni și alte cantități de vaccinuri, operațiunea ar putea fi încheiată nu în 2022, ci până în toamna anului viitor. Ar fi bine să se întâmple așa. Dar ce ne facem cu logistica? Cum vom putea sparge bariera? Cum vom putea sări de la 2.066 de vaccinuri în două zile, la 50-60 de mii de vaccinuri pe zi, cât ar fi necesar ca zece milioane de români să poată fi vaccinați anul viitor?
Este o întrebare cheie. Este o întrebare al cărei răspuns poate face diferența dintre viață și moarte pentru mulți compatrioți. Oare de ce alte state din Uniunea Europeană sau din afara Uniunii Europene se grăbesc? Oare de ce ele au accelerat ritmul, astfel încât operația de imunizare a populației să se desfășoare cât mai rapid? Răspunsul nu este complicat de dat. Din motive de sănătate publică, dar și din rațiuni economice. Economiile trebuie să reînceapă să funcționeze într-un ritm normal. Iar acest lucru nu poate fi realizat în condiții de pandemie. Probabil că nici în sferele cele mai înalte ale puterii din România nu se face un alt fel de raționament. Dar de la un raționament corect până la executarea unui program e cale lungă. Atingerea obiectivului presupune o capacitate adecvată a statului de a se organiza în direcția atingerii unui obiectiv. Și din nou îmi pun întebarea: oare nu a fost o decizie total greșită ca strateg șef al operațiunii naționale de vaccinare, o operațiune eminamente logistică, să fie numit un medic, fie el și colonel în Armata Română? Dacă această operațiune de interes național eșuează sau are mari sincope, Armata, care încă se bucură de încrederea populației, va avea de suferit. A doua dilemă cheie care mă frământă este de ce nu a fost și nu este utilizată în această preconizată campanie forța uriașă și logistica Bisericii Ortodoxe Române. Imaginați-vă cum ar reacționa milianele de enoriași atunci când slujitorii bisericii ar da primul exemplu și s-ar vaccina și i-ar îndemna pe credincioși să facă același lucru. Oare nu am avea cu toții mai mult de câștigat? În loc ca Guvernul să se plaseze într-o poziție conflictuală în raport cu Biserica Ortodoxă Română, el ar putea să coopereze cu aceasta. Dar mai e mult până departe.
