Acasă Politica Valentin Rusu susține păstrarea Judecătoriei Bozovici

Valentin Rusu susține păstrarea Judecătoriei Bozovici

DISTRIBUIȚI

Deputatul a depus două amendamente acceptate de comisia juridică din Cameră

Desfiinţarea Judecătoriei Bozovici, prevăzută în proiectul de lege privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea, iniţiat de Ministerul Justiţiei şi aflat, zilele acestea, în dezbatere parlamentară, nu este oportună şi ar avea repercusiuni negative asupra intereselor cetăţenilor, a declarat într-o conferinţă de presă deputatul PDL de Caraş-Severin Valentin Rusu. Acesta a depus două amendamente la proiectul de lege, prin care solicită eliminarea Judecătoriei Bozovici din lista cu cele 24 de instanţe din întreaga ţară pe care ministerul de resort doreşte să le desfiinţeze. În schimb, următorul amendament depus de Rusu stipulează ca înființarea Judecătoriei Bocșa să se anuleze, urmând ca în această zonă raza de competenţă să revină tot Judecătoriei Reşiţa, ca şi până acum. Judecătoria Bozovici deserveşte opt comune şi 20 de sate şi cătune aparţinătoare. Posibilităţile de transport în zonă sunt extrem de reduse, iar locuitorii zonei ar fi puşi în situaţia de a se deplasa până la Oraviţa, respectiv, la o distanţă de 60 de kilometri, pe un drum dificil, prin Cheile Minişului. Mai mult, iarna acest drum este de multe ori închis. Pe de altă parte cetăţenii din localităţile de la limita judeţului, Topleţ, Herculane sau Mehadia sunt obligaţi să meargă până la Caransebeş, deşi aceştia ar putea fi rearondaţi Judecătoriei din Bozovici”, a precizat deputatul Valentin Rusu, în argumentaţia sa privind inoportunitatea desfiinţării Judecătoriei Bozovici. Potrivit normelor europene fiecare instanţă de judecată trebuie să aibă minim 7 judecători. „Cum Bozoviciul are 2 judecători şi Oraviţa 5, se poate realiza o comasare între cele două, fără a se desfiinţa vreuna şi s-ar rezolva şi această problemă”, mai spune Rusu.
Amendamentele depuse de parlamentarul de Caraş-Severin au fost acceptat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi acum proiectul de lege urmează să fie supus la vot în plenul Camerei Deputaţilor. Aceasta nu este, însă, for decizional, astfel încât, proiectul de lege va trece, apoi, şi pe la Comisia juridică din Senat pentru a primi votul final. Potrivit Ministerului Justiţiei, proiectul de lege urmăreşte folosirea eficientă a resurselor umane dispersate iraţional în sistemul judiciar. Astfel, numărul minim de judecători, necesar pentru funcţionalitatea unei instanţe, este de şapte, iar la Judecătoria Bozovici lucrează, în prezent, doar doi judecători.
 

Comentarii

comentarii