Acasă Politica Valeriu Zgonea acuză PD-L de economie la mită electorală

Valeriu Zgonea acuză PD-L de economie la mită electorală

DISTRIBUIȚI

Social-democratul Valeriu Zgonea, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a tunat şi a fulgerat duminică, la Timişoara, împotriva PD-L şi a comasării alegerilor. Zgonea a explicat şi cum a reuşit Mircea Geoană să devină persoana non grata în PSD. Acesta a acuzat PD-L că vrea să facă ecomonie la „şpagă electorală” prin comasarea alegerilor. „Comasarea alegerilor propusă de PD-L are un singur scop, să se dea o singură data mită. PD-L nu are nimic de-a face cu democraţia. Ce-i interesează pe ei e legal, ce îi interesează pe oameni este ilegal”, a spus vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. Zgonea a prezentat şi cele trei elemente care, în viziunea sa, l-au pus pe „făraş” pe pesedistul Mircea Geoană, preşedintele Senatului. „Nimeni din PSD nu vrea ca Geoană să plece. Au existat însă trei  elemente care au condus la problema excluderii lui Geoană din partid. A fost vorba despre disciplina de partid, unitatea din PSD şi incoerenţa mesajului”, a mai declarat Zgonea, la Timişoara. 
 

Comentarii

comentarii