Acasă Actualitate Vâlvătaie de 5 metri la o casă din Caraşova

Vâlvătaie de 5 metri la o casă din Caraşova

DISTRIBUIȚI

Tot satul s-a mobilizat pentru a lichida văpaia, cu găleţi şi lopeţi aduse de acasă
Mobilizare generală la Caraşova, în noaptea de luni spre marţi, când o casă de pe strada principală a luat foc şi sătenii au sărit să ajute la stingerea ei. Cum găleţile nu făceau faţă focului extrem de serios, pompierii civili s-au legat la hidranţii din comună, reuşind să izoleze focarul până la sosirea pompierilor militari.
Trei autospeciale cu apă şi spumă, de atâtea maşini au avut nevoie pompierii militari pentru a lichida incendiul. Cum familia era una de tâmplari, meserie practicată din tată în fiu, incendiul a izbucnit chiar în podul anexei, care era plin cu scânduri. Odată aprinsă cheresteaua, a fost nevoie de ore bune de luptă cu flăcările, pentru ca pompierii să poată pleca liniştiţi că au lichidat definitiv incendiul.
Probabil sursa incendiului a fost supraîncălzirea coşului de fum, care s-a aprins şi care a incendiat materialele din pod. După o luptă de mai bine de două ore cu flăcările, ajutaţi şi de un număr mare de civili, au reuşit să stingă focul.

Comentarii

comentarii