Acasă Actualitate Vânătoare de comori arhitecturale în Timișoara

Vânătoare de comori arhitecturale în Timișoara

DISTRIBUIȚI
cea mai frumoasa poarta maternitatea

Duminică, 20 octombrie are loc în Timișoara prima ediție a Vânătorii de comori arhitecturale. Participanții la vânătoare vor căuta, descoperi, redescoperi, admira, fotografia micile și marile comori arhitecturale din zona istorică a Timișoarei.

Jocul urban preferat a peste 2000 de persoane se desfășoară într-un timp delimitat (3 ore), în care participanții trebuie să găsească cât mai multe indicii. Comorile pe care le vânează sunt mici detalii arhitecturale care vorbesc de alte vremuri, altă estetică și dau farmec unei case, unui cartier, orașului nostru. Practic, vânătorii caută – și cei care găsesc cele mai multe sunt premiați simbolicJ – uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decorațiuni si multe altele.

” Ce poate fi mai distractiv decât să petreceți cu prietenii o zi frumoasă de toamnă într-o aventură palpitantă în care vă (re)descoperiți orașul? Primiți hartă, câteva foi cu indicii, niște fișe ajutătoare și vă plimbați prin zona istorică și să observați, găsiti, fotografiați cât mai multe indicii. Fiecare echipă trebuie să se organizeze bine, să-și împartă responsabilitățile (și indiciile), așa că nu e chiar ușor, dar faptul că avem echipe care au fost la 4-5 ediții și ne povestesc cum au început să se uite pe sus, la balcoane, bovindouri și mascaroni și să le povestească prietenilor din mers ce sunt alea, e un semn că facem ceva bine”, spune Ioana Pătrășcoiu, mintea creativă din spatele Vânătorii.

Pentru înscrieri si informanții detaliate https://eventbook.ro/other/bilete-vanatoare-de-comori-arhitecturale-in-timisoara.

Despre Vânătoarea de comori arhitecturale

Organizată de peste 7 ani, Vânătoarea arhitecturală este un joc de echipă prin care participanții devin turiști în orașul lor, se familiarizează cu arhitectura lui (patrimoniul construit) și învață într-un mod distractiv să-l privească altfel. Cu câteva mii de participanți din București, dar și din Câmpulung Muscel, Constanța, Sinaia, Oradea, Cluj sau Mediaș, acest concept de evenimente propune redescoperirea arhitecturii și a patrimoniului într-un mod relaxat, pentru a înțelege mai bine orașul, istoria, cultura.

Persoană de contact:

Ioana Pătrășcoiu / ioana@vanatoarea-arhitecturala.ro

Website: http://www.vanatoarea-arhitecturala.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/VanatoareaArhitecturala/

Instagram: https://www.instagram.com/vanatoareaarhitecturala/

Comentarii

comentarii