Acasă Actualitate Vântul a făcut ravagii în satul Vârciorova, din Caraș-Severin

Vântul a făcut ravagii în satul Vârciorova, din Caraș-Severin

DISTRIBUIȚI

Două biserici și 60 de case au rămas fără acoperiș, iar sute de copaci au fost smulși din rădăcină
Localnicii spun că nu au mai văzut așa ceva niciodată. Mulți povestesc că ar fi vorba despre rotocoale de vânt, de forma unei tornade, care a luat pe sus tot ce i-a ieşit în cale: copaci, căpiţe de fân, animale şi, evident, ţigla de pe case. Aproape toată ţigla a fost ridicată şi aruncată pe jos, astfel că străzile au devenit roşii, fiind efectiv pavate cu ţiglă. Oamenii erau toţi cocoţaţi pe coama caselor, în disperarea de a-şi acoperi măcar o parte din casă, de frica altor ploi ce ar putea veni. La faţa locului au ajuns imediat colonelul Titus Susan, inspectorul şef al ISU Semenic şi subprefectul Martin Motolan. Pompierii şi poliţiştii au evaluat pagubele şi au sărit în ajutorul oamenilor, urcând pe casă pentru a acoperi măcar ce a mai rămas. Subprefectul a solicitat de urgenţă ajutoare pentru cele peste 60 de case, aşteptând să ajungă câteva sute de baloţi din folie de plastic, ca să asigure măcar temporar acoperirea caselor afectate. „Am fost solicitaţi pe 112 să intervenim la Vârciorova, peste 60 de case au fost descoperite de vânt, dintre care două au fost descoperite total. Sunt probleme şi cu alimentarea cu energie electrică, am luat legătura şi cu prefectura, pentru a găsi o soluţie să acoperim, măcar temporar, aceste case”, spune colonelul Titus Susan, inspectorul şef al ISU Semenic. „Am vorbit şi cu primăria, se face o primă evaluare, ca să putem raporta o situaţie concretă, am vorbit cu Apele Române pentru decongestionarea râului, am făcut demersurile pentru realimentarea cu energie electrică şi am solicitat cât de multă folie se poate, pentru a acoperi toate casele”, spune subprefectul Narcis Motolan.

Comentarii

comentarii