Acasă Economic Vânzări de peste 500.000 de euro pentru ALTEX în Timișoara

Vânzări de peste 500.000 de euro pentru ALTEX în Timișoara

DISTRIBUIȚI

Compania ALTEX a înregistrat vânzări de peste jumătate million de euro în perioada 11-14 iunie în Timișoara. Peste 60% din vânzări au fost înregistrate de noul magazin – primul green field din vestul țării. Vânzările au fost completate de rezultatele magazinului ALTEX din centrul comercial Auchan și de cele ale magazinului Media Galaxy din Iulius Mall. Cel mai mare și cel mai nou magazin ALTEX din vestul țării s-a poziționat ca destinație favorită de shopping pentru peste 20.000 de timișoreni, în primul weekend de la deschidere. Astfel, în perioada 11-14 iunie, ofertele i-au convins pe iubitorii de tehnologie de pe malul Begăi să achiziționeze peste 2500 de produse.
Cele mai vândute produse din cadrul noului magazin au fost accesoriile de bucătărie, aparatele de aer condiționat, televizoarele, tabletele, urmate de electrocasnice. Astfel, timișorenii au investit în noile tehnologii, bonul mediu fiind în valoare de aproximativ 400 de RON. Gama variată de peste 15.000 de produse și reducerile de până la 70% au transformat cel mai mare magazin ALTEX din vestul țării în centru de atracție. Cei 30 de specialiști ALTEX au stat la dispoziția clienților în primul weekend de la deschidere și i-au ghidat pentru a alege cele mai potrivite produse și pentru a se familiariza cu cei 2.400 de metri pătrați de inovații.
”Rezultatele din primul weekend dovedesc faptul că timișorenii erau mai mult decât pregătiți pentru această deschidere. Au primit cel mai mare show room cu entuziasm și multă curiozitate și acest lucru s-a reflectat și în vânzări. În primul weekend de la deschidere am efectuat un sondaj în rândul cumpărătorilor și majoritatea au apreciat ofertele imbatabile, cât și profesionalismul specialiștilor. Pe această cale, vreau să îi asigur pe timișoreni că vom menține cele mai înalte standarde de customer service, atât în magazin, cât și online, consolidând astfel experiența omni-channel”, a declarat Dan Ostahie, CEO ALTEX România.
Odată cu inaugurarea celui mai nou show room din Timișoara, ce a avut loc pe 11 iunie, ALTEX România ajunge la o rețea ce depășește 75 de magazine. Investiția s-a ridicat la 5.4 milioane de euro și reprezintă un reper pentru segmentul electro-IT din România. Cu un design care respectă cele mai înalte standarde de calitate, cel de-al doilea magazin ALTEX din Timișoara oferă spații de demo de peste 1.700 de metri pătrați, de care iubitorii de tehnologie se pot bucura pentru a încerca cele mai noi produse și cele mai inovatoare tehnologii.
Pentru a facilita achiziționarea produselor din ofertă, ALTEX pune la dispoziție clienților mai multe servicii, precum: rate flexibile fără costuri, livrare în 24 de ore, garanție extinsă, retur în 31 de zile.
În plus, iubitorii de tehnologie beneficiază de serviciul ”Cel mai mic preț din România!”. Astfel, cei care vor găsi produsele din gama ALTEX la prețuri mai mici la retail-erii specializați, atât online, cât și offline vor primi 2xdiferența. Acest serviciu subliniază prețurile imbatabile pe care compania le oferă.

Comentarii

comentarii