Acasă Economic Vânzările de terenuri şi imobile au crescut în Timiş

Vânzările de terenuri şi imobile au crescut în Timiş

352
DISTRIBUIȚI

Luna iulie a fost una bună pentru piaţa imobiliară din cel mai vestic judeţ al României. Vânzările din sectorul imobiliar au crescut, atât la nivel naţional, cât şi şi Timiş. Conform datelor oficiale ale Agenţiei Naţionale pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în luna iulie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 50.890 imobile, cu 10.683 mai multe față de luna iunie 2019. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna iulie a acestui an este cu 6.460 mai mare față de perioada similară a anului trecut. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iulie 2019, în București – 8.871, Timiș – 4.974 și Ilfov – 3.822.

Timişul a avut, de asemenea, o lună bună, aici au fost semnate în iulie 2019 4974 de tranzacţii imobiliare semnate, faţă de 2336 în iunie, respectiv 2712 în iulie 2018. În ceea ce priveşte terenurile cu construcţii, iulie 2019 a adus 627 tranzacţii , faţă de 518 în iunie şi 688 în iulie 2018.

Totuşi, Timişul e lider naţional la vânzarea de terenuri agricole. Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a șaptea lună a anului 2019 sunt Timiș – 795, Arad – 535 și Dolj – 506.

Comentarii

comentarii