Acasă Actualitate „Vasile Goldiş – 150 de ani de la naştere”, sărbătorit în prezenţa...

„Vasile Goldiş – 150 de ani de la naştere”, sărbătorit în prezenţa ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu

DISTRIBUIȚI

Manifestările organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad – „Vasile Goldiş – 150 de ani de la naştere”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului şi Primăria Municipiului Arad, în colaborare cu Consiliul Judeţean Arad, Prefectura Judeţului Arad şi Muzeul Memorial Universitar „Vasile Goldiş” au debutat joi, 15.11.2012, cu dezvelirea bustului profesorului Teodor Ceontea – fost preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor Arădeni şi au continuat vineri cu un Te-Deum şi depuneri de coroane de flori la statuia lui Vasile Goldiş, patronul spiritual al universităţii care îi poartă numele. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat că împlinirea a 150 de ani de la naşterea marelui patriot şi om de cultură, Vasile Goldiş, constituie un prilej de înaltă preţuire a vieţii şi operei celui considerat de Octavian Goga „Părinte al Patriei”. Plenara ştiinţifică internaţională „Vasile Goldiş – 150 de ani de la naştere”, care s-a desfăşurat la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad, s-a bucurat de prezenţa doamnei prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, alături de care s-au aflat în prezidiu prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Arhiepiscopul Timotei Seviciu, primarul Gheorghe Falcă, Nicolae Ioţcu – preşedintele CJA, Cosmin Pribac – prefectul judeţului Arad, P.S. Lucian Mic – episcopul Caransebeşului, Claudius Mladin, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar General Arad, prof. univ. dr. Dumitru Acu, Preşedintele ASTRA, Conf. Univ. Dr. Marius Grec, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste Politice şi Administrative a UVVG. În sala care s-a dovedit a fi neîncăpătoare, s-au aflat cadre didactice, studenţi, părinţi, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi, invitaţi de seamă din România şi străinătate, reprezentanţi ai corpurilor diplomatice, membri ai Asociaţiei Absolvenţilor UVVG – ALUMNI.
Într-un cadru academic deosebit şi de sărbătoare, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a transmis, în numele Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, al doamnei rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, salutul de Bun Venit! la manifestările organizate sub genericul „VASILE GOLDIŞ – 150 DE ANI DE LA NAŞTERE” – eveniment excepţional, de maximă importanţă pentru naţiunea română. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi preşedinte al Asociaţiei Universităţilor Private Acreditate din România, a prezentat-o pe d-na prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu drept un ministru care sprijină învăţământul privat din România. 
În discursul său emoţionant, care a fost aplaudat de mai multe ori, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a subliniat următoarele: „Vreau să vă mulţumesc pentru onoarea de a participa la un eveniment atât de important cum este cel de astăzi din Arad. Le-aş aduna într-un buchet pe cele două evenimente extraordinare pentru toată naţiunea română. Nu a fost uşor ca, în urmă cu 200 de ani, oameni cu o responsabilitate extraordinară să se bată pentru limba română şi să înfiinţeze aici prima şcoală de învăţători. Cum să nu îi respecţi? Cum să nu îţi pleci cu recunoştinţă fruntea în memoria celor care au dat glas unei năzuinţe a poporului român, aceea de a învăţa în limba română, de a-şi forma proprii dascăli. Ca o binecuvântare, Vasile Goldiş vine, aproape 100 de ani mai târziu, să se lupte pentru Unirea cea Mare. Cum să nu-i purtăm recunoştinţă, să nu îi omagiem activitatea şi personalitatea uriaşă? Domnule preşedinte al Universităţii, am văzut în programul plenarei că aţi hotărât să vă aplecaţi în mare măsură asupra operei celui pe care l-aţi ales patronul Universităţii. Cred că faceţi un act de mare patriotism redând generaţiilor tinere opera acestui mare român care a fost Vasile Goldiş. Vă mulţumesc pentru că faceţi acest lucru, aşa cum vă mulţumesc că aţi crescut această Universitate la Arad şi, implicit, creşteţi generaţiile de astăzi, într-un gest de continuitate pentru a crea ceea ce a început Preparandia în urmă cu 200 de ani. Despre şcoală se spune că ar trebui să îndeplinească cel puţin trei obiective: să formeze personalitatea celor care se află în bănci, să-l formeze pe cel din bancă astfel încât el să fie adaptabil schimbărilor care intervin în viaţa lui şi să-l pregătească să aibă competenţele de a obţine resursele materiale necesare pentru el şi familia lui. Astăzi am sesizat că şcoala are şi o altă menire, aceea de a ne aduna pe toţi sub cupola ei pentru a-i omagia pe cei care au fost dascălii acestui neam. Şcoala trebuie să ne unească, iar dascălii au acest rol. Cred că şi astăzi naţiunea română are nevoie de unitate. Nu are nevoie de dezbinare, ci de eforturile fiecăruia dintre noi şi cred că toate aceste eforturi ale dumneavoastră ne vor aduce ziua de mâine mai bună. Urmăresc de mulţi ani cu drag Universitatea dumneavoastră, aşa cum mă uit cu toată admiraţia şi tot respectul la şcolile acestui neam. Aţi crescut mult, de la an la an, şi cred că, în fiecare zi, eforturile d-voastră adaugă câte ceva la prestigiul şcolii. Ştiu ce înseamnă tradiţie, deoarece vin dintr-o Universitate care anul acesta împlineşte 190 de ani. Apreciez eforturile pe care dumneavoastră le faceţi şi vă apreciez ca dascăli, în primul rând. Vă doresc toate gândurile bune şi vă doresc să aveţi, în patronul dumneavoastră spiritual, un îndemn spre a fi din ce în ce mai performanţi în ceea ce faceţi. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a precizat Prof. Univ. Dr. Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. 
În semn de înaltă preţuire faţă de demersurile pe care le face pentru promovarea învăţământului universitar şi cu ocazia aniversării „Vasile Goldiş 150 – de ani de la naştere”, Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii, i-a acordat, d-nei Prof. Univ. Dr. Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în numele Senatului Universitar, Brevetul şi Medalia de Aur comemorativă „Vasile Goldiş 150”.
De asemenea, în semn de adâncă recunoştinţă, toţi oaspeţii aflaţi în prezidiu au primit Brevetul şi Medalia de Aur comemorativă „Vasile Goldiş 150”.
Lucrările prezentate în plen de Prof. Univ. Dr. Aurel Ardelean, Preşedintele UVVG Arad: „Vasile Goldiş (1862-1934), reprezentant de prestigiu al spiritualităţii româneşti – 150 de ani de la naştere ”; Prof. univ. dr. Vasile Vese, Univ. Babeş-Bolyai din Cluj: „Interferenţe româno-americane în gândirea şi practica politică a lui Vasile Goldiş”; Prof. Univ. Dr. Dumitru Acu, Preşedinte ASTRA: „Vasile Goldiş – om al înfrăţirii şi iubirii”, au trezit interesul celor prezenţi, care au apreciat activitatea de dascăl şi om politic a lui Vasile Goldiş.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a subliniat, la fel ca şi la Palatul Cultural, unde a participat, alături de d-na ministru Ecaterina Andronescu, la manifestările organizate de Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”, că „Aradul cultural 2012 este marcat, în luna noiembrie, de două evenimente istorice excepţionale: împlinirea a două secole de la înfiinţarea Preparandiei din Arad (1812 – 2012) şi 150 de ani de la naşterea marelui patriot şi om de cultură Vasile Goldiş (1862 – 1934). Susţinător al principiului cultural, după care „fiecare popor numai în limba sa poate şi trebuie cultivat”, Vasile Goldiş – patronul spiritual al Universităţii noastre – afirma, în anul 1912, cu prilejul centenarului Preparandiei din Arad, că „frumosul edificiu al Preparandiei nu a fost ridicat din vistieria ţării, nici din dărnicia mărinimoasă a vreunui mecenat, ci, exclusiv, din sudoarea poporului românesc iubitor de neam şi dornic de cultură naţională”. Prin întreaga sa operă, Vasile Goldiş poate sluji celor tineri ca exemplu viu de dăruire pentru neamul nostru şi cultura românească. Prin viaţa, opera şi activitatea sa politică şi culturală, Vasile Goldiş şi-a înscris pentru totdeauna numele cu litere de aur în cartea de istorie a neamului, constituind pentru contemporani şi posteritate un reper moral fundamental, iar pentru Europa Unită un model de gândire politică ce pune mai presus valorile universale ale democraţiei”.
Manifestările au continuat cu o sesiune de comunicări ştiinţifice în Aula Magna „Ştefan Cicio Pop”, un vernisaj de fotografii, urmat de lansări de cărţi.
Festivităţile „Vasile Goldiş – 150 de ani de la naştere” au continuat sâmbătă cu dezvelirea bustului regretatului prof. univ. dr. Vasile Popeangă şi inaugurarea Muzeului învăţământului arădean – Clădirea Preparandiei Vechi.
Manifestările omagiale „Vasile Goldiş – 150 de ani de la naştere” s-au încheiat cu Gala Folclorului Românesc la Teatrul „Ioan Slavici” Arad, urmând ca pe data de 28 noiembrie o delegaţie a UVVG, condusă de preşedintele Universităţii, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, să participe, în Aula Magna din cadrul Academiei Române, la o sesiune ştiinţifică dedicată personalităţii lui Vasile Goldiş, care a fost ales primul membru de onoare al Academiei Române după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Manifestarea este organizată la iniţiativa Academiei Române, Secţia de Istorie, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.

 

Comentarii

comentarii