Acasă Editorial Veşnica tragedie românească: politica mârşavă!

Veşnica tragedie românească: politica mârşavă!

DISTRIBUIȚI

Oricât ar fi de inteligent cineva, atunci când aripa politicii atinge, chiar „diafan”, persoana respectivă, ea riscă mutaţii comportamentale, de atitudine, riscă să-şi mutileze, oarecum, aspectul personalităţii. Mârşava politică, de care, din păcate, depindem mult prea  mult, are în aceste zile forţa unui vulcan care înghite tot ce-i stă în cale. Trăim experienţa unor evenimente care se succed  în plan naţional şi local, aproape la fel de repede. Totul este important, dar şi cuprins de o oarecare mârşăvie. Ce este acum cel mai important în plan naţional s-a petrecut: a căzut guvernul. Şi cu asta şi  obrăznicia lui Ungureanu, şi aerele  de securist de tip nou, din spatele ochelarilor de intelectual, dar s-a mai dus ceva: zâmbetul mârşav al Elenei Udrea, şefa lui Băsescu, dar şi şefa minciunilor din PDL. Ura din ochii ei, ce par trişti, dar care sunt mai degrabă disperaţi după puterea care se duce, este de acum… la vedere. Nu înţeleg ce rost au avut trecerile unor politicieni de la PDL la PNL, pentru ca apoi să spună: „Nu votez moţiunea!”. Cine pe cine păcăleşte? Ce este cu mârşăvia asta în politică, de ce nu le este, oare, politicienilor ruşine de momentul  în care se vor întoarce acasă, în oraşul lor, iar oamenii îi vor huidui? Cine se cred ei? Chiar cred că asta va merge, pentru că ar fi, de la cer, vreo sămânţă aruncată în grădina norocului lor? Ha! Se înşeală. Există forme ale ruşinii care nu se mai pot contabiliza niciodată.   Guvernul a picat, acum USL are şansa de a-şi exprima forţa schimbării pe care o clamează. În plan local se fac şi se refac relaţii. Pentru mine, personal (îmi stau ca probă editorialele din ultimele luni) nu a fost o surpriză anunţul domnului Ciuhandu. Este mai bine aşa, ieşirea din orice activitate este mai bună atunci când se face pe uşa din faţă, nu pe cea din spate. Domnul Ciuhandu a  ieşit pe uşa potrivită, la ceasul potrivit, iar evaluarea şanselor sale şi-a făcut-o inteligent. Bravo! Asta poate fi cuantificată ca o piesă de eleganţă pe tabla de şah a politicii de pe Bega, nu de pe Dâmboviţa, unde nimeni nu ar  fi fost capabil de astfel de gest. USL are forţa de a impune un om activ, un primar nou, în persoana domnului Robu. Se schimbă multe în lume, în ţară, în oraş, în viaţa noastră. Este un an al schimbării, aşa cum  trebuie să fie. Ce caută, însă, atât de multă mârşăvie în politica românească? Iată o retorică tristă…Cine s-a plimbat, în două zile, pe  la trei partide, să stea acasă. Ţara s-ar putea să-i fie ostilă.

 

Comentarii

comentarii