Acasă Economic Venituri în creștere pentru edy International Spedition, după primele nouă luni ale...

Venituri în creștere pentru edy International Spedition, după primele nouă luni ale anului

DISTRIBUIȚI

edy International Spedition, cel mai mare operator de transport rutier de marfă din România, a înregistrat în primele trei trimestre ale lui 2010 venituri în valoare de aproximativ 200 milioane de lei (circa 49 milioane de euro), în creștere cu peste 25 de procente, față de perioada similară a anului 2009. Evoluția veniturilor companiei cu mult peste media pieței este rezultatul creșterii volumelor și al unor măsuri de optimizare a activităţii operaţionale luate de companie în urmă cu circa doi ani de zile. edy International Spedition a fost primul transportator din ţară care a externalizat activitatea de management al anvelopelor, beneficiind astfel de costuri optime de rulare. Pe de altă parte, compania a avut o serie de inițiative interne pentru reducerea consumului de carburant precum: traininguri pentru şoferi şi un sistem IT integrat care permite alocarea automată a unei cantităţi optime de combustibil pentru fiecare cursă şi care limitează posibilitatea întregului sistem de a dilua cantitatea respectivă. Cu toate acestea, în primele nouă luni ale anului indicele EBITDA al transportatorului s-a ridicat la 12%, în ușoară scădere față de 2009. “În ciuda presiunilor mari din industria de transport, la nivel strategic și operațional am reușit să facem ajustări care ne-au permis să realizam ceea ce ne-am propus în primele nouă luni ale lui 2010. Creșterea substanțială a prețului motorinei cu mult peste estimările de la începutul anului ne obliga însă ca, din perioada imediat următoare, să mărim tarifele, la un nivel care să permită continuarea activității pe baze financiare sănătoase și menținerea actualului nivel de calitate a serviciilor edy. Considerăm că este singura opțiune corectă, industria de transport neputând absorbi creșterile constante și greu de înțeles ale prețului combustibilului și al costului finanțării”, a declarat Mircea Țiplea, director financiar al edy Group.
De asemenea, în primele trimestre ale acestui an, edy Group a atras fonduri europene pentru desfășurarea a patru proiecte de siguranță și sănătate în muncă, pentru toate cele patru companii ale grupului: edy Logistics, edy International Spedition, Autocamion Service și Diesel One, și a unui proiect de policalificare în muncă pentru compania Autocamion Service. Nivelul finanțării obținute pentru aceste cinci proiecte se ridică la 600.000 de euro și cea mai mare parte din aceste resurse vor fi alocate pentru organizarea de cursuri de perfecționare specifice fiecărei companii și pentru informarea angajaților. În perioada ianuarie-septembrie 2010, echipa grupului edy, din care face parte și transportatorul edy International Spedition, a crescut cu peste 10%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2009. „Doar o companie solidă financiar poate să se dezvolte, să creeze locuri de muncă. Pentru noi este foarte importantă responsabilitatea pe care o avem faţă de cei peste 1.700 de angajaţi”, a adăugat Țiplea.
În primele nouă luni ale anului curent, flota edy International Spedition a crescut cu 10%, iar 35 de camioane din flota edy Logistics au fost înlocuite cu utilaje de distribuție noi. În prezent, flota edy Group, cea mai mare din piața de profil, este compusă din peste 1100 camioane, care respectă cele mai noi standarde în domeniu. „Ca lider al capacităţii de transport în România, avem obligaţia să încercăm să însănătoşim industria din punct de vedere al stabilităţii. În prezent concurența nu se mai desfăşoară pe volume, dar a rămas problema preţului serviciilor. Am avut situaţii în 2009 şi la începutul lui 2010 în care am renunţat la contracte. Chiar şi atunci când am participat la licitaţii internaţionale, am preferat să ne păstrăm mintea limpede şi să mergem din start cu o politică de preţ corectă, fără să decidem preţurile cu care vom lucra în funcţie de cele date de competiţie. Vom adopta aceeași atitudine și în 2011 pentru că numai așa industria româneasca de transport se va putea maturiza și va putea concura cu piețele europene” , a completat directorul financiar al edy Group.
 

Comentarii

comentarii