Acasă Actualitate Vernisajul expoziției ”Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele” are loc, vineri,...

Vernisajul expoziției ”Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele” are loc, vineri, la Muzeul Banatului

DISTRIBUIȚI

Pe 12 mai 2023, de la ora 18:00, va avea loc vernisajul expoziției ”Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – Lumi paralele”.

“Te așteptăm la mansarda B2 a bastionului Maria Theresia unde vor fi expuse bunuri culturale de patrimoniu din colecțiile Muzeului Național al Banatului. Descoperă cum s-a desfășurat viața economică, socială și culturală în 5 cartiere istorice care au format orașul #Timișoara”, îndeamnă organizatorii.

Fragmente de interviuri și texte literare (romane, jurnale, memorii) au fost folosite de cadrele didactice și studenții Universității Politehnica Timișoara și au stat la baza dezvoltării unei aplicații web și a 2 aplicații mobile (Android și iOS), oferind posibilitatea tuturor invitaților să exploreze picturi în realitate augumentată.

Expoziția este parte a proiectului Spotlight Heritage Timișoara, din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”. Expoziția este organizată de Muzeului Național al Banatului, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de ID/IFR și e-Learning și Centrul Multimedia.

Spotlight Heritage Timișoara/Patrimoniul sub reflectoare este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Proiect cultural co-finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș, Ministerul Culturii, EEA and Norway Grants.

Comentarii

comentarii