Acasă Eveniment Vestul sălbatic: Hoț de cai prins de polițiștii arădeni

Vestul sălbatic: Hoț de cai prins de polițiștii arădeni

DISTRIBUIȚI

În noaptea de 23/24 august a.c., în jurul orei 00,30, polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au depistat, pe D.N. 76, pe raza localității Hălmagiu, un bărbat care se deplasa pe marginea drumului, cu un cal. Procedând la legitimarea acestuia, au stabilit că este vorba despre un bărbat de 39 de ani, din județul Bihor, care nu locuiește și nu are rude în zonă. Bărbatul depistat nu a putut da explicații credibile despre motivul prezenței sale în zonă și nici despre documentele de proprietate ale animalului, astfel că, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că este vorba despre o iapă în vârstă de 8 ani, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, care a fost furată cu puțin timp în urmă de pe pășunea localității Hălmagiu, iar bărbatul intenționa să o ducă la el acasă.În baza probatoriului administrat, bihoreanul a fost reținut de polițiști și prezentat magistraților Judecătoriei Gurahonț în vederea luării de măsuri preventive, fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind documentată întreaga activitate infracțională a hoțului de cai.

Comentarii

comentarii