Acasă Eveniment Vestul Timişoarei are nevoie de un pasaj suprateran

Vestul Timişoarei are nevoie de un pasaj suprateran

DISTRIBUIȚI

“Pasajul Bogdăneştilor ar rezolva toată circulaţia rutieră din partea de Vest a oraşului, nenumărate autovehicule fiind obligate să treacă prin pasajul Jiul sau altele să ocolească tot oraşul”
Dimineaţa este foarte grea pentru unii şoferi timişoreni. Mai ales atunci când urcă în maşină, pornesc spre serviciu şi dau cu ochii de pasajul Jiul. Da, e acel pasaj pe sub linia ferată, de pe strada cu Poliţia Rutieră. Pentru a străbate acel pasaj la orele dimineţii sau ale serii (în general, la orele de vârf) îţi trebuie o tonă de răbdare. Motivul e simplu – se stă extrem de mult timp la acest pasaj şi trebuie să treacă minute bune (uneori, zeci de minute) pentru a avea “onoarea” de a străbate pasajul Jiul. Chestiile astea se întâmplă mai ales dimineaţa, când vii de la lucru sau seara, când, rupt de oboseală, cauţi drumul către casă. Cozile sunt imense şi infernale şi pare că nimeni nu le-a găsit leac. Practic, acolo traficul se sugrumă. Maşinile vin ca într-o pâlnie dintr-o parte de oraş şi se aglomerează la baza ei. Iar nervii pun stăpânire pe şoferi… “Timişoara, ca multe alte municipii importante din România, suferă, în prezent, cumplit. 100.000 de maşini înmatriculate, la 300.000 de locuitori. Urbaniştii austrieci au conceput, acum o sută de ani, Timişoara cu inele concentrice si artere principale ce converg spre centrul oraşului. Acest principiu nu a fost dus până la capăt, în prezent, numeroase artere principale sunt prea înguste sau cu un singur sens, iar inelele au rămas un vis neîmplinit”, spune Marius Popovici. Marius Popovici, cel care a fost timp de 12 ani vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, se pricepe la cosntrucţii şi ştie ce au ceilalţi europeni în “ograda” lor. Încă ţine strînse relaţiile cu Austria şi Germania, pe care le-a dezvoltat de-a lungul anilor. De altfel, Popovici este împuternicit al preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş în relaţiile cu Austria şi Germania.

“Rămâne varianta unui pasaj suprateran”
Marius Popovici a găsit una dintre soluţiile care ar face ca agolmeraţia de la pasajul Jiul să fie istorie… “În ultimii ani, preocupări au existat, se vorbeşte şi vor fi lansate studii de fezabilitate pentru un pasaj denivelat bdul Bârvan – intersecţie Michelangelo. De asemenea, supratraversare Calea Bogdăneştilor spre strada Gării (nu neapărat prin incinta Solventul). Pasajul Bogdăneştilor ar rezolva toată circulaţia rutieră din partea de vest a oraşului, nenumărate autovehicule fiind obligate să treacă prin pasajul Jiul sau altele să ocolească tot oraşul. La pasajul Bogdăneştilor a existat, în trecut, o trecere cu barieră. CFR infrastructură dispune de peste 12 linii, care nu permit construcţia unui pasaj la nivel. Rămâne varianta unui pasaj suprateran”, spune Marius Popovici.

 Să ne uităm la nemţi!

Rosenheim a rezolvat problema circulaţiei cu pasaje denivelate supraterane.
Popovici dă şi exemple de localităţi din vestul Europei, care au rezolvat la fel problema. “Rosenheim – unul din oraşele partenere ale Timişului – oraş cu circa 50.000 de locuitori, a rezolvat, în ultimii ani, problema circulaţiei cu pasaje denivelate supraterane. Ca un cunoscător al oraşelor europene, apreciez cele realizate de administraţia timişoreană în ultimii 20 de ani, dar ca şofer auto, ca şi multe alte mii de timişoreni care sunt componenta activă a populaţiei oraşului, consider ca o provocare imediată ameliorarea circulaţiei urbane prin pasaje denivelate, ele constituind cea mai bună soluţie chiar dacă costurile înseamnă, uneori, câteva milioane de euro per pasaj. Această intervenţie poate fi promovată şi printr-o iniţiativă a minim 5.000 de locuitori din zonele afectate”, spune Marius Popovici.

Comentarii

comentarii