Acasă Cultura Viața în furnicar – Portret colectiv al Timișoarei

Viața în furnicar – Portret colectiv al Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Centrul de știință și artă MV sci-art, de la parterul căminului 1MV din cadrul Universității Politehnica Timișoara, organizează, în data de 12 noiembrie 2022, începând cu ora 17:00, un inedit workshop de imersiune în spațiul urban, „Viața în furnicar – Portret colectiv al orașului”, prin prisma artistei Anna Bantiuc, membră a organizației Zpațiu – Chișinău, cu scopul de a investiga legăturile dintre individual și colectiv, privat și public.

Programul face parte din platforma „Sci-art your life!” a centrului MV sci-art, derulat de META Spațiu.

La workshop sunt invitați să participe și studenți sau proaspăt absolvenți de la facultăți cu profil artistic și tehnic, în limita a 12 locuri. Timp de trei zile, aceștia vor explora ideea de spațiu urban și ce reprezintă acesta pentru noi, cum îl percepem, cum găsim inspirație prin interacțiunea cu el și cum documentăm informația adunată, acordând atenție elementelor de legătură.

Cei interesați vor trimite un CV și un statement referitor la cum văd tranziția dintre spațiul privat și cel public la adresa: contact@metacontemporary.ro până la data de 7 noiembrie 2022. Comisia de selecție va fi formată din reprezentanți ai META Spațiu și ai Zpațiu Chișinău, iar în urma acestui workshop, cei selectați vor primi o diplomă de participare.

Workshop-ul va presupune și parcurgerea unui traseu de identificare a spațiilor de locuire din Timișoara, cu focus pe balcon ca spațiu de tranziție între privat și public, printr-o dinamică de regăsire a unei conexiuni cognitive cu acestea. În încercarea de a le imagina în contexte diferite, de reconstruire la scară micro, participanții vor fi invitați să își creeze propriul apartament deschis, din materiale descoperite în timpul periplurilor prin oraș.

Artista va realiza și un artist talk, în care își va prezenta practica artistică și preocupările privind cercetările aflate în desfășurare.

De ce „Viața în furnicar – Portret colectiv al orașului”?

Ce cuvinte folosim pentru a descrie orașul? Ce cuvinte am auzit de la generațiile mai în vârstă? Care sunt locurile care ne inspiră, spre care suntem atrași, unde vrem să revenim?

În calitate de locuitori ai orașului, participăm constant la schimbul de energie – primim inspirație, resurse, oportunități, le procesăm și prin intermediul practicii noastre creative și le întoarcem înapoi furnicarului.

Practica artistică permite observarea acestor procese și abordarea lor într-un mod creativ, oferind astfel o dimensiune intuitiva, emoțională subiectului studiat. Un astfel de element, prin care se face trecerea de la spațiul privat la cel public, fiind balconul. În acest sens, balconul poate fi un punct de comunicare, relaxare sau invers – un depozit în care se acumulează lucrurile inutile. (Anna Bantiuc)

Ce activități vor fi realizate în cele trei zile de workshop?

Orele de desfășurare pentru zilele de vineri și sâmbătă, vor fi stabilite prin proces democratic consultativ, în funcție de programul tuturor. Se va începe de la identificarea propriilor viziuni față de subiect, după care se va trece la explorarea unor locuri stabilite în grup, finisând prin crearea unei lucrări artistice.

Partea practică va fi realizată într-un format mixt:  se vor scrie, schița, fotografia, colecta materiale pe teren după care vor urma experimentări și gruparea într-o lucrare colectivă.

Artista va prezenta câteva dintre lucrările sale, expuse la Chișinău, în cadrul proiectului Zpațiu – Apartament deschis:

Vederi de la Ciocana (2018)

La apartament deschis (2019)

Izolare cronică (2020)

Intern/extern (2020)

Mai multe detalii aici: http://chiosc.oberliht.org/apartament/

Despre Apartament deschis – Zpațiu Chișinău

Vladimir Us, artist și curator, co-fondator al Asociației Oberliht – care desfășoară proiectul Zpațiu – Apartament deschis (http://chiosc.oberliht.org/apartament/) și Anna Bantiuc – membră a aceleași asociații- vor participa la proiectul „Sci-art your life” al META Spațiu. Mai multe detalii despre eveniment, sunt disponibile pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/events/656728535894172?ref=newsfeed

META Spațiu (activă din 2016) dezvoltă proiecte de artă contemporană ce sprijină și prezintă lucrările unor artiști români și internaționali, cu intenția de a oferi o perspectivă pătrunzătoare asupra scenei artistice din Europa Centrală și de Est. Până în anul 2022, când s-a mutat într-un spațiu propriu, META Spațiu a operat ca un spațiu de artă eteric, ,,parazitând” alte spații – muzee, galerii, spații publice – cu scopul de a dezvolta colaborări, pe termen mediu și lung, cu alte entități artistice și de a contribui activ la promovarea artei și artiștilor contemporani în diverse context.

 

 

Comentarii

comentarii