Acasă Politica Victor Ponta: “Îmi doresc ca PDL să ia cât mai puţine voturi...

Victor Ponta: “Îmi doresc ca PDL să ia cât mai puţine voturi în Timişoara”

DISTRIBUIȚI
Victor Ponta – preşedintele PSD – a venit vineri în Timişoara. Vizita a fost una scurtă însă, întrucât social-democratul era în drum spre Oradea. Deşi se auzeau voci cum că unul din scopuri ar fi întâlnirea cu primarul Timişoarei Gheorghe Ciuhandu, Ponta a spus că a venit direct la sediul partidului social-democrat şi nu s-a întâlnit cu Ciuhandu. Cu doar o zi înainte, într-o conferinţă comună a Uniunii Social Liberale (USL), Titu Bojin, preşedintele PSD, a anunţat că e un potenţial candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, iar Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, un posibil candidat la Primăria Timişoarei.

 
“Ceea ce exclud este să susţinem un pedelist”
 
“Obiectivul nostru numărul unu este să schimbăm conducerile PDL. Ne dorim să câştigăm şi consiliul judeţean şi cât mai multe dintre primării dar să le luăm de la PDL. Faptul că domnul Bojin sau domnul Robu doresc să candideze este un lucru foarte bun. Ambele părţi vin la acel sondaj judeţean şi cel care are şansele cele mai mari să cîştige acela va fi candidatul nostru – şi la judeţ şi la Primăria Timişoara. E regula ce se va aplica de la Timişoara până la Botoşani”, a spus Victor Ponta, miercuri, la Timişoara. Candidaţii USL la judeţ şi la municipiu vor fi desemnaţi printr-o deciziie a USL pe baza unor sondaje. “Ca şi la Bucureşti şi la Sibiu, şi aici în Timişoara nu exclud ideea ca USL să susţină un candidat independent. Nici la judeţ nu exclud acest lucru. Ceea ce exclud este să susţinem un pedelist”, a spus Ponta. 
 
“În zona rurală, PDL va cumpăra voturi în mod masiv”
 
Cei de la USL nu vor impune un candidat comun acolo unde un penelist sau un pesedist e “tare” pe poziţii. “Unde sunt candidaţi buni de la PNL sau PSD ceilalţi nu-şi vor mai pune candidaţi. La Timişoara îmi doresc să fie un candidat al USL sau sprijinit de USL. Îmi doresc ca PDL să ia cât mai puţine voturi în Timişoara. În zona rurală PDL va cumpăra voturi în mod masiv. Ştim cu cine ne batem. Ei au bani, noi trebuie să venim cu candidaţi buni. Nu o să avem şi nu ne propunem să avem banii domnului Ostafciuc… Ne propunem să-i schimbăm din funcţie prin vot corect”, a spus Ponta. 
 
Ostaficiuc: “Sunt declaraţii nefondate, exclusiv politcianiste”
 
Preşedintele PDL Timiş Constantin Ostaficiuc – preşedintele Consiliului Judeţean Timiş – nu a dorit să coementeze afirmaţiile preşedintelui PSD Victor Ponta, afirmând că acestea sunt “politicianiste” şi “nefondate”. “Nu comentez aceste afirmaţii. Sunt declaraţii politicianiste, nu are nici un rost. Sunt declaraţii nefondate, exclusiv politcianiste”, a declarat Ostaficiuc. 
 

Comentarii

comentarii