Acasă Sport Victorie în Slovacia pentru motociclistul bănăţean Cătălin Cazacu

Victorie în Slovacia pentru motociclistul bănăţean Cătălin Cazacu

DISTRIBUIȚI

În perioada 12-15 mai 2011, s-a derulat, în Slovacia, pe circuitul SlovaKiaring, etapa 2 ROSBK. Evenimentul a adus pe circuit peste 150 de sportivi din România, Austria, Germania, Elveţia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi Cehia. Echipa timişoreană TAIFUN Racing a fost prezentă la această etapă cu doi sportivi: Cătalin Cazacu şi Cosmin Costescu.

Vineri, 13 mai, şi sâmbătă, 14 mai, au avut loc antrenamente şi calificari. Dacă primele două zile precipitaţiile au lipsit, cursele de duminică, 15 mai, s-au desfăşurat pe o vreme ploiasă.  În antrenamente, Cătalin Cazacu şi-a îmbunăntăţit cea mai bună performanţă persoanală şi a terminat calificările pe pozitia a treia a grilei de la clasa Supersport. În aceleaşi antrenamente, Cosmin Costescu şi-a atins obiectivul de a parcurge un tur de circuit sub 2:20 (2:18.46).

Ploaia a început sâmbătă seatra şi a continuat pe tot parcursul zilei de duminică. În aceste condiţii, sportivii au beneficiat de antrenamente suplimentare şi, la ora 11.00, s-a dat startul cursei la clasa Supersport. Cursa a strâns la start peste 40 de sportivi. După primul viraj, Cătalin Cazacu a trecut la conducere, locul 1 fiind foarte disputat pe tot parcursul cursului. Sportivul român, bine motivat şi pregătit, a câştigat cursa cu un avans liniştitor. Astfel, în acest moment, Cătalin Cazacu este lider detaşat în clasamentul ROSBK, cu un total de 50 de puncte.
 

Comentarii

comentarii