Acasă Eveniment VIDEO Tânăr din Dumbrăvița, surprins pe camere desenând cu un spray graffitti...

VIDEO Tânăr din Dumbrăvița, surprins pe camere desenând cu un spray graffitti în Piața Unirii din Timișoara

DISTRIBUIȚI

În noaptea de miercuri spre joi, 13 spre 14 iulie, polițiștii locali din Timișoara au surprins pe camerele de luat vederi un tânăr care desena cu un spray de tip graffitti pe plasa de protecție a unei clădiri din Piața Unirii. Acesta a fost identificat, stabilindu-se că are 21 de ani și că locuiește în Dumbrăvița. Tânărul s-a ales cu o amendă de 500 de lei.

„Polițiștii locali au observat azi-noapte, în jurul orei 02.30, cu ajutorul camerelor de supraveghere, un tânăr care desena cu sprayul de tip  graffiti pe plasa de protecție a clădirii din Piața Unirii nr. 6. Acesta a fost identificat ulterior de polițiștii locali sosiți la fața locului, stabilindu-se că se numește L.T, are 21 de ani și are domiciliul în localitatea Dumbrăvița. Acesta a fost sancționat cu 500 lei, conform Legii 61/1991 republicată.

Poliția Locală atrage atenția celor pasionați de desen stradal că este interzisă manifestarea acestui gen de artă pe clădiri, garduri, monumente și imobile de orice fel, nerespectarea prevederilor legale atrăgând după sine sancțiuni de până la 2500 lei și, după caz, impunerea de măsuri de curățare sau refacere a fațadelor”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Comentarii

comentarii