Acasă Eveniment Vietnamezi ascunși în TIR, găsiți la Nădlac II

Vietnamezi ascunși în TIR, găsiți la Nădlac II

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit opt vietnamezi ascunși în interiorul unui automarfar, care încercau să iasă ilegal din țară. În data de 13.03.2020, în jurul orei 02.48, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român  în vârstă 39 ani, conducând un TIR înmatriculat în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta panouri din PAL, având ca destinaţie Italia. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. În interiorul semiremorcii, printre obiectele transportate, au fost descoperite ascunse opt persoane. În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei opt barbaţi sunt cetățeni vietnamezi, cu vârste cuprinse între 21 şi 36 de ani, care intenţionau să ajungă în vestul Europei. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul ansamblului rutier, respectiv de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii vietnamezi ascunşi în camion. La finalul cercetărilor urmează a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii