Acasă Actualitate Titularizare 2010: Viitoarele dăscăliţe, prinse cu hands-free-uri, în Timiş

Titularizare 2010: Viitoarele dăscăliţe, prinse cu hands-free-uri, în Timiş

DISTRIBUIȚI

UPDATE: Lista celor 11 dascăli care au fost prinşi copiind

11 dascăli care au susţinut, miercuri, examenul de titularizare în Timiş au fost prinşi copiind. Opt dintre aspiranţii la o catedră au fost daţi afară din examen, la Grupul Şcolar „Emanuil Ungureanu”. Toate erau femei. Alţi trei trişori au zburat din examen la centrul de examinare de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă”. La Colegiul Naţional Bănăţean nu s-a înregistrat nicio tentativă de fraudă. În Timiş, peste 2.000 de candidaţi au susţinut, miercuri, examenul de titularizare.

„Nu ne-am permis să controlăm trişoarele sub haine”

Conducerea Inspectoratului Şcolar Timiş a rămas şocată de modalităţile ingenioase prin care viitorii dascăli au încercat să trişeze la examenul de titularizare. „Toate cele opt persoane pe care le-am dat afară din examen la Grupul Şcolar «Emanuil Ungureanu» erau femei. Am fost şocat de tehnica hands-free-ului. Aveau apartele dosite sub haine, iar firele care ajungeau în ureche erau acoperite. Toate fiind femei, nu ne-am permis să controlăm trişoarele pe sub haine, dar tentativa de fraudă a fost evidentă”, ne-a declarat Ion Luican, inspectorul şcolar general adjunct de Timiş.

80% mai puţine posturi de titulari în Timiş

Concurenţa a fost mai mare ca niciodată în acest an, pentru examenul de titularizare, în Timiş. Peste 1.300 de candidaţi au concurat pentru doar 37 de posturi titularizabile. Alţi 800 de candidaţi au dat examen pentru continuitate la catedre. Anul trecut, IŞJ Timiş scotea la bătaie peste 200 de posturi, cu 80% mai mult ca în acest an. Trei echipe de inspectori din Timiş, cu jandarmii după ei, au plecat deja cu lucrările spre 3 din cele 11 centre de evaluare naţională: Braşov, Bucureşti şi Iaşi. Şi la Timişoara se vor corecta lucările la trei discipline, limba română, limba latină şi arte vizuale. „Lucrările de la judeţele învecinate vor ajunge la Timişoara până miercuri seara, restul trebuie să ajungă până joi, în jurul orei 15. Toate lucrările vor fi corectate la Colegiul Tehnic «Ion Mincu»”, mai spune Luican.

Joi după-masă, ultimele lucrări ajung în Timiş

Pentru a termina la timp de corectat lucrările, IŞJ Timiş a apelat la profesori din judeţele învecinate. Doar la limba română vor fi peste 4.500 de lucări de corectat, la Timişoara. La ele vor lucra peste 140 de profesori evaluatori din Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin şi Hunedoara. Corectorii vor fi recompensaţi cu câte 5 lei pentru fiecare lucrare verificată. Cea mai mare concurenţă în Timiş a fost pentru posturile de educatori în limba română, unde peste 400 de persoane s-au bătut pentru 13 locuri. Rezultatele provizorii vor fi afişate pe 18 iulie, iar pe 21 iulie se vor afla rezultatele finale, după rezolvarea tuturor contestaţiilor.

UPDATE: LISTA CELOR 11 DASCĂLI CARE AU FOST PRINŞI COPIIND

Cei 11 trişori: Adelina Laura Vartopean, Tania Pasulischi, Gabriel Becheanu (Colegiul Tehnic de Arhitectură „Ion Mincu” din Timişoara), Remus Muntean (Grupul Şcolar „V. Branişte” Lugoj), Livia Staniţa Găvojdean (Şcoala cu Clasele I-VIII Igriş), Maria Cherciov (Gradiniţa PN Dudeştii Vechi), Daniela Radu (Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „A. Roşca” Lugoj), Flavia Ioana Jurconi (Grupul Şcolar „Traian Grozăvescu” din Nădrag), Silvana Mitco (Gradiniţa PN Variaş), Georgiana Manuela Târbat (Şcoala cu Clasele I-VII nr. 1 Jimbolia) şi Elena Sorca (Gradiniţa PN Cerna-Liebling). Cei 11 au fost scoşi din săli şi le-au fost anulate lucrările. Rezultatele parţiale ale examenului de titularizare vor fi afişate duminică, 18 iulie.
 

Comentarii

comentarii