Acasă Actualitate Viitorul sună bine, la Universitatea de Vest Timişoara

Viitorul sună bine, la Universitatea de Vest Timişoara

DISTRIBUIȚI

Rectorul universităţii, Ioan Talpoş, doreşte creşterea numărului de studenţi străini de la UVT şi realizarea noului campus universitar

Mult-dezbătuta criză mondială nu pare să afecteze învăţământul superior din Timişoara. Universitatea de Vest Timişoara, cunoscută la nivel naţional şi internaţional, îşi continuă bunul-mers, iar viitorul pare că îi rezervă lucruri pozitive. Rectorul universităţii, Ioan Talpoş, susţine că planurile cele mai ambiţioase de viitor ale UVT se leagă de realizarea noului campus, din zona centrală, dar şi de internaţionalizarea UVT. În plus, se doreşte ca toate facultăţile din cadrul UVT să poată ajunge la nivelul la care să se autofinanţeze. „Am făcut calcule şi paracalcule.Aveam facultatea de Socio şi Psiho pe deficit şi iată acum, în urma unor calcule, se pare că răsare soarele şi la ei”, spune Ioan Talpoş. Cea mai profitabilă facultate rămâne Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA).

Criza nu afectează numărul de studenţi

„Am înmatriculat pentru anul de studiu 2009-2010, 5.493 de studenţi pentru studiile de licenţă şi 2.397 pentru studiile masterale. La aceştia se adaugă aproximativ 200 de doctoranzi”, spune rectorul Ioan Talpoş. Astfel, noua generaţie înmatriculată la Universitatea de Vest Timişoara totalizează în jur de 8.100 de studenţi. Problema cazării tuturor studenţilor rămâne una serioasă, UVT neavând suficiente locuri în cămine pentru toţi doritorii. Cu toate acestea, cazarea s-a desfăşurat, în acest an, aproape perfect. Pentru că în anii trecuţi, zilele de cazare dădeau naştere la cozi interminabile, înghesuială, ţipete şi nemulţumiri, anul acesta, s-a procedat altfel decât în trecut. De problema cazării s-a ocupat chiar rectorul universităţii, împreună cu pro-rectorul de resort. „Am avut inspiraţia să programăm cazarea pe ani de studiu şi să acordăm numere de ordine la cazare, astfel încât studenţii să nu se îmbulzească, să aibă siguranţa că vor fi cazaţi. Listele erau deja afişate, se vedea clar că studentul are loc în cămin şi că va fi cazat în ziua în care a fost programat. În felul acesta, am folosit toate cele trei zile programate şi n-am avut îmbulzeală deloc, n-am mai avut nemulţumiri, ba chiar personal am primit mai multe telefoane de apreciere pentru faptul că au găsit condiţii bune în cămin. În căminele noastre este curat, cazarmamentul e nou, am schimbat multe. Acum rămâne ca şi studenţii să le păstreze”, spune Ioan Talpoş. O altă noutate este eliminarea garanţiei care trebuia depusă, până acum, de studenţii care obţineau un loc în cămin. Această taxă a fost scoasă, în schimb cei care vor distruge bunuri ce aparţin căminului, sunt pasibili de sancţiuni. „Să sperăm că nu va fi cazul să aplicăm sancţiuni”, declară rectorul.

Campus modern, în zona centrală

Un proiect măreţ al Universităţii de Vest Timişoara propunea realizarea unui nou şi modern campus universitar, în zona centrală, pe locul fostei Cazarme Oituz. Cum la noi există moda contestaţiilor şi supracontestaţiilor, proiectul a fost întârziat. Acolo urmează să existe săli de studiu pentru mai multe facultăţi din cadrul universităţii, laboratoare de cercetare, săli şi terenuri de sport, zone verzi şi o parcare de aproximativ 1.200 de locuri. „Proiectul de pe Oituz conţine, de fapt, mai multe proiecte. Două dintre acestea sunt în conexiune cu fondurile structurale europene. Avem speranţa că finanţarea acestora se va realiza din aceste fonduri. Ca urmare, pentru proiectul mare, suntem în etapa scrierii cererii de finanţare şi pentru asta depunem toate diligenţele şi eforturile ca să ajungem la finanţare. Pentru că valoarea maxim posibilă şi pe care o dorim este de 20 de milioane de euro, noi având capacitatea de cofinanţare. Cofinanţarea este asigurată de universitate, la nivelul de  2%, dar şi universitatea va avea disponibilităţi pentru derularea proiectului, ce presupune finanţarea cu anticipaţie pentru durata de şase luni. (…) Finanţarea de 20 de milioane are în vedere extinderea Facultăţii de Arte şi Design şi respectiv construirea Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor într-o nouă structură, racordată la realităţile zilei. Cu săli de curs pentru formaţii mai mari decât cele actuale, astfel încât să se reducă numărul de formaţii de studiu. Este o necesitate legată şi de sustenabilitatea financiară a programelor de licenţă”, explică Ioan Talpoş, rectorul UVT. Un alt proiect ce vizează accesarea de fonduri europene presupune contruirea, în actualul Complex Studenţesc, în locul terenurilor de sport de acolo, a patru cămine moderne. Investiţia are finanţarea asigurată, iar cele patru noi clădiri ar urma să găzduiască 1.200 de studenţi.

Mai mulţi studenţi străini la Timişoara

O altă dorinţă a rectorului Ioan Talpoş este creşterea numărului de studenţi străini ai UVT. În acest sens, fiecare facultate are sarcina de a crea programe în limbi străine. În prezent, facultăţile de Ştiinţe Politice, Matematică-Informatică, Litere şi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor au programe în limbi străine, iar numărul total de stundeţi străini este, deocamdată, de sub 5%. Ambiţia rectorului este de a urca procentul, în anii viitori, până la 25%. „Dorim să internaţionalizăm universitatea. Avem proiecte multe cu străinătatea, dar dorim ca UVT să aibă un număr mai mare de studenţi din străinătate. Ne vom concentra în primul rând pe spaţiul asiatic şi pe spaţiul african. (…) Vom vedea cum putem relua colaborarea, prin intermediul foştilor noştri studenţi din Africa, care acum ocupă funcţii importante în ţările lor. Doresc să iau legătura cu ambasadele Africii, să îi invităm pe foştii noştri studenţi să facă o vizită în universitate şi să vede, ce putem şcolariza. Astfel, acum, site-ul universităţii va juca un rol deosebit de important. Scris în engleză, franceză, germană şi italiană, va trebui să devină o prezentare a ofertei educaţionale a Universităţii de Vest Timişoara”, susţine rectorul UVT.
 

Comentarii

comentarii