Acasă Eveniment Viol, tentativă de omor, furt şi tâlhărie

Viol, tentativă de omor, furt şi tâlhărie

DISTRIBUIȚI

Acestea sunt cauzele pentru care sunt internaţi minorii de la Centrul de Reeducare Buziaş (CRB). Cei mai mulţi au vârste cuprinse între 17 –18 ani.
În cursul anului 2009, CRB a gestionat situaţia juridică conform procedurilor legale în vigoare a 108 minori internaţi, dintre care 65 reprezintă efectivul existent la finele anului 2008, 36 de minori nou depuşi şi un număr de 7 minori nou intraţi, primiţi prin transfer, astfel înregistrând un efectiv mediu lunar de 64 de minori.
La sfârşitul anului 2009, la CRB exista o persoană internată pentru tentativă la infracţiunea de omor; una pentru vătămare corporală gravă, patru pentru viol şi una pentru raport sexual cu o minoră. De asemena, 69 de minori şi tineri erau închişi pentru furt calificat şi 28 pentru tâlhărie. Dintre toţi internaţii, 83 erau ne-recidivişti, fără antecedente penale şi 25 ne-recidivişti, dar cu antecedente penale. 13 persoane aveau vârste cuprinse între 15 – 16 ani, 28 între 16 – 17 ani; 48 între 17 – 18 ani; 18 între 18 – 19 ani şi una între 19 – 20 ani. În anul 2009, a fost analizată situaţia a 162 de minori în „Consiliul profesoral”. 63 de minori, la un an de la internarea în centru, dintre care 12 au fost propuşi instanţelor de judecată pentru a fi liberaţi înainte de a deveni majori, 6 propuneri fiind admise de instanţele de judecată, iar minorii puşi în libertate, 6 propuneri nefiind admise de instanţele de judecată, iar 51 minori urmând a fi rediscutaţi în consiliul profesoral, la sfârşitul anului şcolar. 48 de minori au fost propuşi pentru a fi învoiţi în oraş cu familia şi 19 minori pentru a fi învoiţi în familie, în perioada vacanţei şcolare. Un număr de 30 minori au fost recompensaţi cu trimiterea în tabără organizată de centru, 10 recompensaţi cu învoire în familie, pe perioada vacanţelor şcolare, precum şi 10 recompensaţi cu învoire în oraş cu familia. Centrul de Reeducare Buziaş acordă asistenţă educaţională şi psihosocială minorilor delincvenţi din 13 judeţe ale ţării (Alba, Arad, Bihor, Cluj, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Sibiu, Timiş, Caraş – Severin, Mehedinţi, Satu – Mare, Sălaj), cu vârste cuprinse între 14 – 20 ani, care au săvârşit fapte penale şi cărora li s-a aplicat de către o instanţă de judecată măsura educativă a internării într-un centru de reeducare.

Comentarii

comentarii