Acasă Politica Viorel Coifan: Nu voi candida la președinția PNL Timiș

Viorel Coifan: Nu voi candida la președinția PNL Timiș

DISTRIBUIȚI

nica coifanFostul lider al PNL Timiș, Viorel Coifan, susține că nu va candida sub nicio formă la președinția filialei, dar dacă va prelua interimatul o va face cu gândul la gestionarea corectă a alegerilor în partid.

”În principiu, demisia (lui Nicolae Robu, nr) nu se acceptă sau se respinge, este un principiu, un act de voință. Cei de la București vor stabili care ar putea fi o formulă de interimar, care ar fi structura. Noi trebuie să ne gândim în primul rând la gestionarea corectă a alegerilor în partid, la nivel local, care probabil ar putea fi în luna februarie.
Eu personal, dacă voi fi președintele interimar, am o calitate: nu voi candida la alegerile interne din 2017, pentru că este nevoie de un schimb de generații la conducere, care nu trebuie făcut la modul fanfaronic. (…). Vom avea grijă ca acești tineri, prin pregătirea lor și prin calitățile naturale pe care le au să poată asigura viața partidului la nivel de județ și național.
Dacă voi fi în 2017 într-un BPJ, voi fi în calitate de consilier județean, dar în niciun caz nu voi candida la președinția PNL Timiș”, a explicat Coifan.
În privința demisiei șefului de partid care a pierdut alegerile, el a precizat că este o cutumă ca el să părăsească funcția. La fel a făcut și Viorel Coifan, în 2000, când a pierdut președinția CJT, ca apoi să devină deputat.
Pe de altă parte, Coifan a menționat în PNL este nevoie de o limpezire doctrinară, dar nu în sensul întoarcerii la Brătianu, pentru că atunci altele erau realitățile socio-istorice de atunci, altele sunt cele de azi, dar noi ținem la câteva valori, ideea de libertate, acceptarea unor valori tradiționale.
Probabil că prin luna aprilie-mai va fi un Congres Național al PNL. ”Acum, suntem în situația în care președintele Nicolae Robu și-a anunțat demisia, care este la BPN”, a conchis Coifan.

 

***
Alin Nica

Tânărul liberal Alin Nica a punctat faptul că liberalii doresc să nu mai avem guverne ipocrite, în sensul că deși avem prefecți apolitici, ei totuși, din postura de oameni politici sunt numiți în anumte funcții. ”Dorim să spunem clar în legislație că prefectul, fiind mâna guvernului în teritoriu, se numește de acesta și pleacă o dată cu executivul. Să revenim la situația de dinainte de 2006”, a spus Nica.

Pe de altă parte, Nica a mai precizat că numirea viceprimarului ar trebui să se facă de către primarul cu care face echipă. Credem că este mult mai util să fie așa.El susține că nu și-a pus încă problema câștigării șefiei PNL Timiș, dar ”dacă o candidatură  a mea va uni partidul, atunci mă voi gândi dacă voi face acest pas. În principiu, nu intenționez să fac acest lucru”, a conchis Alin Nica.

Comentarii

comentarii