Acasă Actualitate Viorel Matei, APCPT Timiş: „Am reuşit stoparea acestei mârşăvii!”

Viorel Matei, APCPT Timiş: „Am reuşit stoparea acestei mârşăvii!”

DISTRIBUIȚI

Camerele agricole reprezintă forma de organizare a fermierilor, iar una dintre cele mai grave nemulţumiri, care a produs multe scandaluri, a fost că din conducerea camerelor puteau face parte politicieni, directori din administraţia publică, profesorii din sat şi chiar preoţi.

„Parlamentarii conduceau, directorii din administraţia publică dirijau, iar agricultorii erau sau nu în aceste camere agricole. S-a reuşit stoparea acestei mârşăvii, fiindcă rolul camerelor agricole este de a fi cu agricultorii şi în sprijinul lor. La ora actuală legea s-a îmbunătăţit, iar în această săptămână urmează să creăm nucleul de iniţiativă. Este o bătălie, fiindcă sunt mulţi care nu fac agricultură, dar vor să-i conducă pe agricultori. Vom cere ministrului Agriculturii să stabilească data alegerilor pentru camerele agricole judeţene şi pentru cea naţională. Văd că sunt la modă cei cu 10 doctorate, dar care nu lucrează un strat de usturoi. Nemulţumirea noastră, a agricultorilor, este că aceştia vin să ne dea lecţii despre cum se face agricultură, de aceea nu vom mai accepta”, a declarat Viorel Matei, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Timiş şi al Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România.

Despre înfiinţarea camerelor agricole se vorbeşte de mai mulţi ani. S-au dat legi, s-au schimbat guverne, au venit noi miniştri la Agricultură. Rezultatul? Zero. Un singur amănunt: Uniunea Europeană „pompează” către România peste 800 de milioane de euro pentru camerele agricole.

„Nu trebuie să existe comune care să nu aibă camere agricole, fiindcă din partea Uniunii Europeane vin aproximativ 831 de milioane de euro pentru camerele agricole. Banii sunt destinaţi dotării, infrastructurii, chiar pentru cumpărarea şi înfiinţarea de staţiuni de cercetare pentru aceste noi instituţii, la nivel judeţean sau naţional”, a precizat Viorel Matei.

Comentarii

comentarii