Acasă Actualitate Viorica Dăncilă primită la Hunedoara cu fast, dar şi cu huduieli

Viorica Dăncilă primită la Hunedoara cu fast, dar şi cu huduieli

DISTRIBUIȚI

Premierul Viorica Dăncilă a fost aşteptată, sâmbătă, la Hunedoara, de un tânăr care i-a strigat “Ruşine” şi “Viorica Dăncilă, cea mai docilă”, ulterior el fiind legitimat şi amendat de jandarmi. Ulterior, Dăncilă a fost întrebată de o femeie de ce nu demisionează, după adoptarea unor legi, premierul spunând că acele acte normative sunt “pentru oameni”, iar ea este “un bun român”. “Eu vă respect opinia şi sper ca dacă vă uitaţi spre tot ce a făcut acest Guvern să vă răzgândiţi”, i-a spus Dăncilă femeii.

Viorica Dăncilă a fost aşteptată, sâmbătă, la sosirea la Primăria Hunedoara, de un tânăr care i-a strigat “Ruşine” şi “Viorica Dăncilă, cea mai docilă”.

Premierul şi-a continuat drumul, salutând oficialităţile care o întâmpinaseră, şi a intrat în sediul Primăriei.

Tânărul le-a spus jurnaliştilor prezenţi că a fost legitimat de jandarmi, ulterior fiind amendat pentru injurii aduse unei oficialităţi.

Ulterior, în timp ce se afla pe stradă, Dăncilă a fost întrebată de o femeie de ce nu demisionează, pentru că a dat anumite legi şi “numa’ rău faceţi”.

Dăncilă a răspuns că acele legi au fost date “pentru oameni” şi a îndemnat-o să îşi arate solidaritatea, ca femeie.

“Pentru că aceste legi sunt pentru oameni şi pentru că sunt un bun român. Şi un bun român ţine cu România şi vrea stabilitate în ţară. Şi cred că demisia unui Guvern care a făcut pentru români trebuie să continue să meargă pe aceeaşi linie. Şi vreau să vă spun un lucru: sper ca dumneavoastră, sunteţi femeie, să daţi dovadă de solidaritate între femei. Eu vă respect opinia şi sper ca dacă vă uitaţi spre tot ce a făcut acest Guvern să vă răzgândiţi”, i-a spus Dăncilă femeii.

Premierul Viorica Dăncilă şi mai mulţi miniştri, între care Sorina Pintea, Marius Budăi şi Eugen Teodorovici, fac, sâmbătă, o vizită în judeţul Hunedoara, având în program vizite la Spitalul Municipal Hunedoara şi la Castelul Corvinilor, dar şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva şi în municipiul Brad.

Comentarii

comentarii