Acasă Actualitate Virusul AH1N1 ucide din nou

Virusul AH1N1 ucide din nou

DISTRIBUIȚI

Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în perioada 15-18 ianuarie, din cauza formelor severe de boală, au fost înregistrate 3 decese la persoane infectate cu virus gripal A/H1N1– un bărbat în vârsta de 61 ani care a călătorit în afara ţării şi două persoane de sex feminin, de 29 ani şi respectiv 23 ani. „Precizăm că niciuna dintre aceste persoane nu au fost vaccinate împotriva gripei, deşi se încadrau în grupele cu risc crescut de a dezvolta gripa sau complicaţii ale acesteia. Reamintim populaţiei că vaccinarea este singura metodă eficientă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă, şi recomandăm pe această cale ca persoanele care se află in grupele cu risc crescut să se adreseze medicului de familie pentru vaccinarea împotriva gripei. Totodată, precizăm că cei care au fost vaccinaţi în anul anterior beneficiază de protecţie impotriva infectării cu virusul gripal A/H1N1, precum şi cei care s-au vaccinat cu vaccinul sezonier de anul acesta, acesta conţinând tulpina pandemică A/H1N1”, se arată în comuncat. Totodată, măsurile de igienă personală sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripa: spălarea permanentă cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, evitarea zonelor aglomerate, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare ( mers pe jos, cu bicicleta, patinaj, sporturi diverse). Pentru prevenirea apariţiei formelor severe de îmbolnăvire recomandăm tuturor persoanelor care prezintă simptome de boală – febră, rinoree, tuse, dureri de cap, dureri musculare şi/articulare să se prezinte la medicul de familie pentru consult şi tratament adecvat. Totodată reamintim că administrarea antibioticelor nu are eficienţă asupra infecţiei gripale şi recomandăm evitarea administrării oricărui tip de antibiotic înainte de prezentarea la medic.

Comentarii

comentarii