Acasă Actualitate Vrei să te tratezi la Spitalul Municipal Timișoara? Atunci trebuie să ...

Vrei să te tratezi la Spitalul Municipal Timișoara? Atunci trebuie să semnezi că nu vei da mită personalului medical

DISTRIBUIȚI

În premieră în județul Timiș, începând cu luna octombrie, pacienții care se vor trata la Spitalul Municipal Timișoara vor semna la internare un formular prin care se angajează că nu vor da mită personalului medical: medici, asistente etc.

”Subsemnatul…. având CNP….. declar că am luat la cunoștință de obligația legală de plată pe care o am pe perioada internării și nu voi oferi alte plăți suplimentare personalului medical sau oricărei alte categorii de angajați ai spitalului.

Totodată mă oblig să sesizez conducerea spitalului sau organele abilitate de drept cu privire la orice condiționare a actului medical de primirea unor foloase necuvenite, bănești sau de altă natură”, se arată în document.

Dr. Olimpia Oprea, managerul unității sanitare, a explicat că pe perioada internării în spital singura obligație legală de plată este de 10 lei – sumă fixă – reprezentând coplata la externare ce trebuie achitată de către pacienții internați în spitalizare continuă (cu excepția celor scutiți, în conformitate cu prevederile art. 225 din Legea nr. 95 din 2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătății).

Asemenea situație se mai găsește la spitalul din Bistrița.

Comentarii

comentarii