Acasă Cultura Weekend cu cântec în Piaţa Unirii

Weekend cu cântec în Piaţa Unirii

295
DISTRIBUIȚI

Manifestările din cadrul programului cultural Timişoara – Mica Vienă se continuă, în acest sfârşit de săptămână, cu o nouă serie de concerte pe scena din Piaţa Unirii. Programul cuprinde pentru ziua de vineri, 17 iulie, de la ora 20.30, un concert al formaţiei de cameră West Brass. Corneliu Meici – trompetă, Bogdan Barbu – trompetă, Bogdan Dijmărescu – trombon, Radu Drăgoiu – corn, Felix Burghelea – tubă au un repertori ce cuprinde un spectru larg de stiluri şi genuri, din diferite epoci de creaţie, de la muzica renascentistă până la piese scrise în secolul 20. De la ora 21.30, pe scenă va urca trupa de rock Amala, adică Tiberiu Bitte – solist, Misa Grujic – chitară solo, Dorin Anghel – tobe, Costi Cramba – chitară bass şi Răzvan Ighişan – chitară armonie. Sâmbătă, 18 iulie, tot cu începere de la ora 20.30, Sabina, care a reprezentat Timişoara la Megastar, şi Luci (chitară) ne vor încânta cu cover-uri din repertoriul The Corrs, Pink, Alanis Morisette, Six Pence Non the Richer şi alţii, fiind urmaţi pe scenă, de la 21.30, de trupa de percuţie Splash a Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu, o trupă care a susţinut recitaluri şi în afara ţării, în Germania, Ungaria, Austria şi Serbia. Duminică, 19 iulie, de la 20.30, programul manifestărilor cuprinde un recital de muzică de promenadă al fanfarei Timişoara Big Band.

Comentarii

comentarii