Acasă Cultura Xanax – cel mai citit roman românesc al momentului – lansat, joi,...

Xanax – cel mai citit roman românesc al momentului – lansat, joi, la Humanitas Timișoara

DISTRIBUIȚI

Volumul Xanax, semnat de jurnalistul Liviu Iancu, al cărui prim tiraj s-a epuizat în câteva zile de la lansare va fi lansat oficial la Timișoara, în prezența autorului, joi, la ora 18:00, la librăria Humanitas.

Despre Xanax scriitorii Radu Paraschivescu și Florin Iaru au spus că este un un roman picaresc irezistibil, cu dialog spumos, foarte amuzant și ușor de citit,

Liviu Iancu a explicat că a scris Xanax ca un antidepresiv împotriva vremurilor tulburi pe care le trăim și ca o armă contra plictiselii.

Scriitorul Radu Paraschivescu a afirmat recent că, dacă în Xanax există cancan, dacă există bârfă şi există exces, toate acestea nu fac decât să reproducă bârfa, cancanul şi excesul din viaţa românilor.

”Sunt personaje care fac agenda, sunt personaje pe care unii poate că nu şi le mai amintesc, oameni care există şi în ziua de azi. E o carte cu dialog spumos, cu, pardon de expresie, curve. Unele practică prostituţia, altele practică ziarismul, altele practică politica”, este de părere Paraschivescu.

Scriitorul Florin Iaru apreciază că Xanax e un bildungsroman, un roman al devenirii şi un roman picaresc, un roman al întâmplărilor care vin de la sine în viaţa unui ziarist.

Liviu Iancu, cel mai cunoscut jurnalist de turism din România, a intrat în presă din greșeală în anul 2000, crezând că Mediafax e o agenție imobiliară, dar s-a lămurit rapid că e mai interesant să scrii știri decât să vinzi case -Teodora Ivan, PR Manager, Grupul Editorial Trei.

 

Comentarii

comentarii