Acasă Economic Zboruri directe Constanța – Istanbul, cu Carpatair

Zboruri directe Constanța – Istanbul, cu Carpatair

DISTRIBUIȚI

 Carpatair, compania aeriană full-service cu hub la Timișoara, intră în operare pe piața Turciei odată cu lansarea de zboruri directe între Constanța și Istanbul (Atatürk), începând cu data de 15 iunie. Astfel, Carpatair devine prima companie aeriana care asigură conexiunea între cele două orașe. 

Noua rută Constanta – Istanbul (Atatürk) va fi operată începând cu data de 15 iunie, cu o frecvență de 3 zboruri/săptămână, în zilele de miercuri, vineri și duminică. “Intrarea în operare pe Turcia, destinația Istanbul, vine într-un moment în care există oportunități pentru dezvoltarea de parteneriate între comunitățile locale de afaceri. Conexiunea directă Constanța – Istanbul asigurată de Carpatair este importantă pentru pasagerii noștri pentru că umple un gol existent până acum pe piață. Pentru Carpatair înseamnă dezvoltarea la Constanța a celei de-a șasea baze operaționale din țară și în același timp intrarea în Turcia, o piață externă nouă,” a declarat Paula Ardelean, Vice-Președinte Marketing & Vânzări. Pentru asigurarea conexiunilor cu orașele din România prin HUB-ul Carpatair de la Timișoara, compania operează modificări în orarul de zbor pe rutele operate între Timișoara și Constanța: Constanța – Timișoara – 07:15 – 08:35 (luni, marți, joi și sâmbătă), Timișoara – Constanța – 15:20 – 16:30 (luni, miercuri și sâmbătă); Timișoara – Constanța – 14:50 – 16:00 (vineri). Prin introducerea noilor zboruri dintre Constanța – Istanbul, Turcia devine a opta țară de operare Carpatair, după Romania, Italia, Germania, Grecia, Ucraina, Republica Moldova și Ungaria. Pe parcursul anului 2010 Carpatair a introdus 6 noi destinații, înregistrând o cifră de afaceri de 74 milioane de euro, în creștere cu 14% față de anul anterior. Carpatair operează în prezent pe 9 aeroporturi interne și 18 aeroporturi externe. Numărul total al zborurilor regulate operate de companie este de 360 zboruri pe săptămână spre 26 de destinații din 7 țări.

Comentarii

comentarii