Acasă Actualitate Zborurile Lufthansa, blocate de o defecțiune majoră a sistemului IT. La Timișoara,...

Zborurile Lufthansa, blocate de o defecțiune majoră a sistemului IT. La Timișoara, pasagerii cursei de Frankfurt au fost întorși în terminal

DISTRIBUIȚI

Embraer 190 100LR Lufthansa Regional CityLine JP7675714O defecțiune majoră a sistemului IT a afectat toate zborurile companiei germane Lufthansa și a provocat haos pe aeroporturile din întreaga lume, miercuri, 15 februarie, relatează Bild și Focus. Toate companiile aeriene ale grupului sunt afectate.

La Timișoara, pasagerii cursei de Frankfurt, care trebuiau să decoleze astăzi, la ora 12:20, au fost întorși în sala de așteptare a Aeroportului Internațional Traian Vuia. Conform reprezentanților aeroportului avionul va decola la ora 15.55. Pasagerii au primit apă și sandwich-uri.

Compania a confirmat problemele, dar amploarea defecțiunii sistemului informatic este încă în curs de determinare. Nenumărate zboruri sunt întârziate sau anulate. Sistemele de check-in și de îmbarcare sunt afectate. Nu funcționează nici sistemele de bord ale aparatelor. Toate cursele interne au fost anulate, iar pasagerilor li s-a cerut să folosească trenul. Unele avioane au apucat să decoleze, după raportarea defecțiunii.

Conform Reuters, problema este cauzată de distrugerea mai multor cabluri de fibră optică ale companiei Deutsche Telekom, la Frankfurt, în urma unor lucrări de construcții. Au fost afectate și zboruri ale companiilor SWISS, Austrian Airlines, Brussels Airlines și Eurowings.

Reprezentanții Lufthansa spun că defecțiunea va fi remediată în această după-amiază.  

 

Comentarii

comentarii