Acasă Actualitate Zece zile până e gata drumul Timişoara-Maşloc

Zece zile până e gata drumul Timişoara-Maşloc

DISTRIBUIȚI

Drumul Timişoara-Maşloc, ce trece prin Dumbrăviţa, e aproape de finalizare. Se tot lucrează la el de ceva timp şi câteva termene au cam trecut, de la data iniţială, la care trebuia finalizat. Asta şi pentru că s-a decis o lucrare mai serioasă la tronsonul Timişoara-Dumbrăviţa, unde a apărut un sens giratoriu chiar la intersecţia cu viitoarea centură de ocolire a Timişoarei (o parte din ea, care trebuie finalizată la 1 decembrie). Acum, la tronsonul Timişoara-Dumbrăviţa se fac ultimele lucrări, urmând ca în zece zile drumul să fie finalizat. “Acum îl finalizăm, în zece zile. Refacem sensul giratoriu de la Dumbrăviţa. Vom face şi iluminatul la acest sens giratoriu. Îl cosmetizăm…”, spune Adam Crăciunescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Trafic mare…
Garanţia drumului Timişoara – Maşloc este de cinci ani. Acum şi portanţa drumului este mai mare, deoarece se aşteaptă înteţirea traficului. Drumul Timişoara-Maşloc s-a mai împiedicat, de-a lungul timpului, de diverse lucruri, de la stâlpi care trebuiau mutaţi din calea lui până la zilele friguroase de iarnă, care au amânat lucrările ce trebuiau efectuate. Toate au trecut şi, într-un final, drumul acesta va fi gata în câteva zile. Drumul este folosit mai ales de cei care au case în acea zonă, localităţile de la marginea Timişorei fiind supranumite şi “dormitoarele Timişoarei” – locul unde mulţi şi-au făcut case şi unde există un flux continuu de maşini, mai mare la orele dimineţii şi ale serii, când oamenii pleacă sau vin acasă. Or, acest drum nu arăta prea bine înainte de a fi reabilitat, fiind un drum cu praf şi denivelări. Drumul este în lungime de 40 de kilometri. În tronsonul de la Dumbrăviţa, drumul cel nou are o bandă suplimentară, pentru descărcare. De fapt, administraţia judeţeană vrea lărgirea tuturor drumurilor de la ieşirea din Timişoara, deoarece acestea sunt foarte circulate tocmai din cauză că unii au ales să-şi construiască case în localităţile de la marginea Timişoarei.

Comentarii

comentarii