Acasă Eveniment Zeci de amenzi ”aruncate” din elicopter, pe DN 6

Zeci de amenzi ”aruncate” din elicopter, pe DN 6

DISTRIBUIȚI

trafic-rutier-aerian-3Poliţiştii rutieri din Caraş-Severin vor desfăşura şi în această săptămână acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. În ultimele 4 zile au fost aplicate amenzi în valoare de 130 de mii de lei, şoferilor indisciplinaţi. 50 dintre aceştia au rămas fără permis după ce au făcut depăşiri nepermise, au condus cu viteză excesivă sau sub influenţa alcoolului. Polițiștii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General de Aviație, împreună supraveghind DN 6 din elicopter, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Cecilia Dăneţ.
„În perioada 21–24 iulie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.
Astfel, poliţiştii au întocmit dosare penale şi au aplicat 403 sancţiuni contravenţionale, dintre care 238 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum”.

Comentarii

comentarii