Acasă Eveniment Zeci de familii arădene beneficiază de sprijin umanitar

Zeci de familii arădene beneficiază de sprijin umanitar

DISTRIBUIȚI

Aproape 70 de persoane nevoiaşe beneficiază de sprijin în cadrul campaniei umanitare „Arădeni pentru arădeni”. Aceste persoane defavorizate primesc bunuri constând în articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, articole de igienă, produse  alimentare, rechizite şi chiar mobilier, donate de arădenii darnici. Produsele sunt colectate şi distribuite persoanelor nevoiaşe  din municipiul Arad pe baza unor anchete sociale. Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad a efectuat 67 de anchete sociale în Arad, în urma cărora s-au distribuit ajutoare unui număr de 43 de persoane,  care au primit 258 de pachete cu diferite bunuri şi alimente pe baza unor  procese verbale. La mijlocul săptămânii  viitoare, alte 24 de persoane  defavorizate, care necesită  sprijin material vor fi beneficiarele unor astfel de ajutoare.
Campania umanitară „Arădeni pentru arădeni”iniţiată în luna iunie de către Primăria Municipiului Arad prin Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară,  coordonată  de filiala locală a Societăţii  Naţionale de Cruce Roşie cărora li se adaugă şi  reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale, urmăreşte să sprijine  material şi financiar arădenii nevoiaşi cum sunt  pensionari, familii cu mulţi copii, şomeri, persoane bolnave care  se confruntă cu probleme financiare deosebite. Campania umanitară „Arădeni pentru arădeni”se desfăşoară şi în lunile următoare.

Comentarii

comentarii